Fotbal

Rapid CFR a pierdut amicalul cu Ceahlăul



În aceeași săptămână cu revenirea la antrenamente, jucătorii echipei locale Rapid CFR Suceava au început și meciurile de pregătire, cu o întâlnire în compania unui adversar mult mai puternic, Ceahlăul Piatra Neamț. Meciul a avut loc sâmbătă seara, pe un teren sintetic din baza sportivă a nemțenilor, prim-divizionara impunându-se la final cu scorul de 5-1.
Jocul a avut două reprize distincte, prima cu un Rapid cu mai multă inițiativă, mai ales în primele 30 de minute, când sucevenii au avut șapte șuturi spre poartă, din care două pe spațiul ei. Contrar jocului din teren, gazdele reușesc să înscrie două goluri în ultimele trei minute ale reprizei, după două cornere la care greșelile de plasament i-au trădat pe rapidiști.
În partea a doua, mult mai bine puși la punct cu capitolul fizic, nemțenii au marcat de trei ori, sucevenii reușind golul de onoare în minutul 73, prin Golofca.
Antrenorul Ion Buzoianu a declarat: „Pot spune că a fost un antrenament reușit pentru noi, cu o primă repriză în care s-a jucat de la egal și în care am avut mai mult inițiativa, dar am încasat două goluri în ultimele minute în două faze fixe. În repriza a doua jocul nu a mai avut aceeași calitate, mai ales că s-au schimbat foarte mulți jucători de ambele părți. Felicit sportivii noștri pentru efortul depus în teren și pentru interesul arătat în pregătire, mai ales în fața unui adversar din prima ligă”.
Rapid CFR Suceava a început meciul de la Piatra Neamț în formula: Prutean, P. Bosancu, F. Plămadă, Velescu, Oniu, Pavel, Ghiviziu, Stănescu, Semeghin, Marinkovic și Negru. În minutul 35, Stănescu a ieșit după o recidivă la o accidentare, în locul său intrând în teren Ionuț Plămadă, în partea a doua a meciului fiind introduși și portarul Crihan, Sava, Hrimiuc, Ailenei, Moldovan, Burlacu, Șuleru și Brighiu.
În următoarea partidă, Rapid va juca vineri, pe terenul celor de la CSM Pașcani.



Recomandări