Cupa României

Rapid – Cetatea, cel mai probabil meci din turul IV



Rapid Suceava s-a calificat în turul IV al Cupei României la fotbal, unde cel mai probabil vor da piept cu concitadinii de la Cetatea. În turul al treilea, formația pregătită de Bogdan Tudoreanu și Ion Buzoianu a eliminat gruparea de Liga a IV-a ieșeană Rapid Dumești după executarea loviturilor de pedeapsă. Partida disputată pe stadionul Tepro din Iași nu a început tocmai bine pentru suceveni, care s-au trezit conduși la pauză cu scorul de 1-0. Imediat după reluare însă, Stamate a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj cu șut imparabil de la 10 metri. În continuare, Șuleru, Burlacu și Romaniuc au irosit câteva bune ocazii de gol, astfel că meciul a ajuns în prelungiri. Cele două reprize suplimentare nu au adus nimic nou pe tabela de marcaj, așa că învingătoarea a fost desemnată în urma executării loviturilor de departajare, acolo unde „ceferiștii” suceveni s-au calificat în turul următor al competiției cu scorul general de 5-3. Eroul sucevenilor la proba loviturilor de pedeapsă a fost portarul junior Alex Gavriloaia, care a reușit să pareze două șuturi executate de la punctul cu var. „Nu puteam rata un meci cu Cetatea în Cupă, de aceea am luptat cu toate forțele pentru a ne califica mai departe. Nu a fost însă deloc ușor, pentru că ieșenii alcătuiesc o echipă puternică, construită pe scheletul unor fotbaliști cu mare experiență ca Ir. Ionescu, Dobrea, Fl. Croitoru sau Gheban”, a declarat tehnicianul sucevenilor, Bogdan Tudoreanu.
Rapid Suceava a evoluat în alcătuirea Gavriloaia – Pantea, Răzlog, Sevaciuc, Spătar – Bosancu, Romaniuc, Brânză, Oniu – Burlacu, Șuleru. Au mai intrat: Stamate, M. Ciobanu, Bejenariu și Sava.



Recomandări