Rapid București a transferat un nou jucător, mijlocașul polonez Piotr Gyza urmând să semneze, duminică, un contract cu gruparea din Giulești, informează site-ul oficial al clubului bucureștean.
Potrivit sursei citate, internaționalul polonez Piotr Gyza, în vârstă de 27 de ani, a sosit, sâmbătă, la București. Mijlocașul a evoluat ultima dată la MKS Cracovia.
„Ne bucurăm că am putut aduce un jucător internațional, care va trebui să acopere unul dintre posturile deficitare la noi. Antrenorul nostru a cerut un jucător în acea poziție și suntem convinși că Gyza va corespunde cerințelor lui Cristiano Bergodi. Jucătorul este deja la București, probabil că mâine vom semna și actele”, a declarat directorul general Constantin Zotta.
După camerunezii Edel și Boya, muntenegreanul Bozovic și brazilianul Cesinha, Gyza va deveni cel de-al cincilea stranier din lotul giuleștean, patru dintre ei sosind la Rapid în această vară.





