Formația Rapid Suceava s-a calificat pentru a doua oară consecutiv în șaisprezecimile de finală ale Cupei României la fotbal, după ce a dispus ieri după-amiază, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, de Ceahlăul Piatra Neamț, după prelungiri. Deciși să facă totul pentru a aduce din nou o echipă de primul eșalon pe Areni, sucevenii au început bine meciul și au deschis scorul prin execuția spectaculoasă a juniorului Jitariuc, încă din minutul 8. După ce Sandu și Enciu au creat pericol la buturile adverse în minutele 22 și 34, rapidiștii aveau să irosească cea mai mare șansă de a-și dubla avantajul chiar la ultima fază a primei reprize, când Sandu a fost faultat în careu de goal-keeperul nemțenilor, Barna, iar Enciu nu a reușit să prindă cadrul porții de la punctul cu var.
Și cum în fotbal ratările se răzbună, oaspeții au izbutit să restabilească egalitatea în minutul 55 prin Chitoșcă, în urma unei frumoase acțiuni personale care a destabilizat flancul drept al apărării rapidiste.
După acest gol încasat oarecum împotriva cursului jocului, sucevenii au dat senzația că au rămas fără idei, numai că eliminarea de pe teren a italianului Masella din minutul 80, pentru două cartonașe galbene, a reaprins optimismul în tabăra „alb-vișinie”. Cu un om în plus pe teren, „ceferiștii” au început să preseze din ce în ce mai mult, iar golul de 2-1 a căzut la jumătatea primei reprize de prelungiri, atunci când Enciu a punctat cu o lovitură imparabilă de cap, din centrarea perfectă a lui Semeghin. Același inimos Semeghin avea să stabilească scorul final câteva zeci de secunde mai târziu, cu o surprinzătoare reluare cu capul, omul responsabil cu centrarea fiind de această dată Negru.
Rapid Suceava a început meciul în formula Hînțăscu – Bălan, Tăutianu (90 Aeroaiei), S. Ciobanu, Semeghin – Jitariuc, Onciu, Sfrijan, Golofca (66 Vrabie) – E. Sandu (76 Negru), Enciu. Antrenori: Bogdan Tudoreanu, Mihai Guriță și Laurențiu Andrieș.
Ceahlăul Piatra Neamț a evoluat în alcătuirea: Barna – Călin, Masella, Cazan, Gorea (57 Pintilie) – Chitoșcă, Tabacariu, Stahie, Ștefănescu (83 Gheorghiu) – Popadiuc (66 Margină), Nedelcu. Antrenor: Costel Ilie.