Liga a III-a

Rapid a urcat până pe locul 6



Rapidiștii s-au distanțat pe tabelă după o primă repriză foarte bună
Rapidiștii s-au distanțat pe tabelă după o primă repriză foarte bună

Rapid Suceava a învins pe Areni cu scorul de 2-0 gruparea Ceahlăul Piatra Neamț, într-un meci contând pentru etapa a XXV-a și urcat după o bună bucată de vreme în prima jumătate a clasamentului Ligii a III-a. “Ceferiștii” au izbutit o primă repriză foarte bună, când de altfel au marcat și cele două goluri care au adus victoria și i-au scăpat în bună măsură de grijile retrogradării pe acest final de sezon. Liutec a fost cel care a deschis scorul în minutul 13, cu un șut din întoarcere din interiorul careului mare fără speranțe pentru portarul nemțenilor, Hărăguță. 2-0 a făcut Zaremba în minutul 26, în urma unei faze la care au mai contribuit Spătar și Hrimuc. Beneficiind de acest avans liniștitor, fotbaliștii pregătiți de Ioan Radu au evoluat mult mai prudent în partea secundă, când au preferat să joace mai mult la conservarea rezultatului.
Rapid a evoluat în alcătuirea Pascal – C. Ciurlă, Breniuc, Hrimuc, Spătar – Ghiviziu (90 Corban), Vaida – Golofca (88 Olariu), Zaremba, I. Plămadă – Liutec (89 Dumitriu).
Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a XXV-a:
FCM Bacău – Oțelul II Galați 4-1
CSM Pașcani – Aerostar Bacău 1-0
Rapid Suceava – Ceahlăul II Piatra Neamț 2-0
ASC Bacău – Cetatea Târgu Neamț 7-0
Politehnica Galați – FCM Onești 2-0
Petrotub Roman – CS Panciu 0-1
CSM Focșani și Luceafărul Mihai Eminescu au stat.
Clasament
1.FCM Bacău 23 20 3 0 71-12 63
2.ASC Bacău 21 16 3 2 45-7 51
3.Petrotub Roman 21 12 3 6 31-13 39
4.Oțelul II Galați 23 10 6 7 36-25 36
5.CSM Pașcani 23 10 4 9 35-36 34
6.Rapid CFR Suceava 23 9 2 12 30-32 29
7.Politehnica Galați 21 9 2 10 23-25 29
8.FCM Onești 21 8 3 10 22-28 27
9.Ceahlăul II Piatra Neamț 21 8 3 10 21-27 27
10.CS Panciu 21 7 3 11 30-31 24
11.Cetatea Târgu Neamț 21 7 3 11 22-53 24
12.Aerostar Bacău 22 6 4 12 27-41 22
13.CSM Focșani 22 6 2 14 21-40 20
14.Luceafărul Mihai Eminescu 21 2 3 16 14-58 9
Notă: Cetatea Suceava și Willy Bacău s-au retras din campionat chiar înainte de startul sezonului.