După Tudor Homneac, care și-a reziliat deja contractul cu Rapidul, alți cinci jucători vor părăsi gruparea suceveană în această iarnă. Este vor de portarul Cătălin Pascal, fundașul Paul Bosancu, mijlocașii Andrei Duman și Vlad Gheorghiu, precum și atacantul Sascha Marinkovic.
„Am decis să renunțăm la acești fotbaliști după ce am făcut o analiză temeinică a comportării tuturor jucătorilor din lot în prima parte a campionatului, atât în meciurile oficiale cât și la ședințele de pregătire. Locul lor urmează să fie ocupat de alți jucători, care sperăm că ne vor ajuta mai mult. Oricum, în turul campionatului s-a văzut că potențial există, îmbucurător fiind și faptul că ni s-a promis sprijin în continuare din partea Consiliului Local. E o veste bună, care are darul să inspire încredere jucătorilor și antrenorilor că activitatea de la club va continua, iar obiectivul propus la începutul sezonului, și anume salvarea de la retrogradare, are toate șansele să se realizeze”, a declarat tehnicianul Rapidului, Ovidiu Murariu.