Echipa Rapid București a ratat calificarea în grupele Cupei UEFA, după ce a terminat la egalitate, scor 2-2 (1-1), meciul disputat, joi, pe stadionul Giulești-Valentin Stănescu, în compania formației FC Nurnberg, în manșa secundă a primului tur al competiției. Rapid a deschis scorul în minutul 15, după ce Marius Măldărășanu a executat un corner de pe partea dreaptă, iar Cesinha a marcat cu capul de la șase metri la colțul scurt. FC Nurnberg a restabilit egalitatea, în minutul 22, atunci când Kluge a înscris, după o ezitare a lui Maftei, de la aproximativ 9 metri, la colțul lung. Golul calificării echipei FC Nurnberg a fost adus de Misimovici, în minutul 55, care a șutat de la aproximativ 18 metri la colțul lung, surprinzându-l pe portarul Andrade ieșit din poartă. Totuși, Rapid a reușit egalarea, însă nu și calificarea, în minutul 90+3, când la un corner de pe partea stângă, mingea a ajuns la Costin Lazăr care a trimis-o în poartă din trei metri.
Rapid: 99. Andrade – 21. Săpunaru, 24. Maftei, 23. M.Constantin, 19. Bozovici – 17. Măldărășanu, 18.N.Grigore (15. C. Lazăr ’46), 8. Șt. Grigorie (9. Mazilu ’58) – 7. Cesinha, 11. Boya (20. Burdujan ’63), 29. Buga. Antrenor: Cristiano Bergodi. În tur, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 0-0. După fluierul de start, un suporter de la tribuna a doua a aruncat pe teren o fumigenă, iar un pompier a intrat imediat pe gazon și a ridicat-o înainte ca arbitrul să oprească jocul.
Imediat după golul lui Cesinha, o altă fumigenă din același sector al tribunei a fost aruncată în teren, iar crainicul stadionului a făcut apel să nu se mai arunce. Galeria rapidistă a afișat un banner uriaș, cu mesajul: „Ihr musst wieder 19 jahre warten” (Voi trebuie să mai așteptați încă 19 ani) și cu o inscripție prezentând un avion de luptă în alb-vișiniu, care dobora un avion nemțesc și pilotul se catapulta deja.
Meciul a avut loc chiar în ziua în care Florian Pittiș ar fi împlinit 64 de ani, la stația de amplificare putând fi auzite melodii ale „Moțului”, iar galeria a afișat un portret al său. La partidă au asistat circa 14.000 de spectatori, din care circa 1.500 de fani germani.






