Echipa Rapid a învins, sâmbătă, cu scorul de 3-0, formația Gloria Bistrița, în prima etapă a ediției 2008/2009 a Ligii I, într-o partidă ce s-a disputat pe stadionul „Giulești- Valentin Stănescu”.
Rapid a deschis scorul după 20 de minute de joc, prin brazilianul Julio Cesar, care a șutat din interiorul careului, după ce un fundaș bistrițean a deviat o centrare a lui Cesinha și și-a trecut în cont primul gol în tricoul „alb-vișiniu”. Atacantul camerunez Pierre Boya a dus scorul la 2-0, învingându-l pe portarul Tătărușanu, din 10 metri, în minutul 37. O altă nouă achiziție a formației din Giulești, Spadacio, a punctat și el în premieră, în minutul 43, finalizând cu latul centrarea de pe partea stângă a lui Cesinha.
În repriza a doua a partidei, Boya putea realiza dubla, dar șutul său din marginea careului a lovit bara porții lui Tătărușanu, în minutul 69.
La partida de pe stadionul Giulești au asistat aproximativ 6.000 de spectatori, printre care s-a numărat și antrenorul formației CFR Cluj, Ioan Andone. În minutul 39, suporterii rapidiști au aprins o fumigenă, în sectorul rezervat gazdelor.
Antrenorul portughez al Rapidului a vorbit în română Antrenorul portughez al echipei Rapid, Jose Peseiro, s-a declarat mulțumit de victorie, dar consideră că jocul giuleștenilor se poate îmbunătăți.
Tehnicianul portughez a început conferința de presă de după partida cu Gloria Bistrița, citind în limba română de pe foaie: „Am jucat bine. E o victorie justă, dar ne putem îmbunătăți jocul. Sunt bucuros pentru jucători și suporteri și sunt mulțumit că am câștigat”. El a continuat conferința de presă în limba engleză. „Am jucat bine, dar nu tot timpul. A fost primul meci acasă și am avut ocazia să facem spectacol pentru fani. Am fost nervoși în prima parte, dar după marcarea golului am avut mai multe ocazii. La pauză le-am spus jucătorilor că nu vreau să primim gol și ne-am îndeplinit acest obiectiv. Victoria de astăzi este a tuturor jucătorilor, nu doar a celor 14 care au evoluat. Munca celor de azi se datorează celor 25 din lot. După 3-0, jucătorii au uitat de colectiv. Au dorit să fie mai fanteziști”, a declarat antrenorul giuleștenilor.
Copos, entuziasmat de joc și rezultat Acționarul George Copos s-a declarat fericit după victoria la scor obținută în fața formației antrenate de Ioan Ovidiu Sabău, dar a precizat că meritul pentru crearea echipei îi aparține tehnicianului Jose Peseiro. „Sunt foarte fericit că împreună cu Taher am reușit să facem o echipă bună. Principalul merit îi aparține lui Peseiro împreună cu echipa lui, care ne-a sugerat ce jucători să luăm. Cred că Rapid va avea un cuvânt greu de spus în acest campionat. O echipă nu se formează în trei luni, ci în ani de zile. Trebuie să avem răbdare ca Rapid să ajungă o echipă mare. Mai ales că astăzi, Rapid a jucat fără patru titulari”, a concluzionat Copos.
Timișoara, doar egal la nou-promovata FC Argeș Echipa FC Argeș, nou-promovată în Liga I, a debutat cu o remiză, scor 1-1 (1-1), în Liga I.
În minutul 42, atacantul Adrian Dulcea a deschis scorul pentru FC Argeș, cu un șut deviat de portarul portughez al formației FC Timișoara, Pedro Taborda.
Trei minute mai târziu, oaspeții au reușit egalarea, după ce cehul Lukas Magera a deviat o centrare a coechipierului său din atacul timișorean, Gigel Bucur.
Aproximativ 3.500 de spectatori au asistat la primul meci al formației FC Argeș, la revenirea piteștenilor în prima divizie.
Arbitraj contestat de piteșteni Patronul clubului FC Argeș, Cornel Penescu, a atacat dur arbitrajul, afirmând că prestația centralului Aurelian Bogaciu „a fost o furăciune”.
„A fost furăciune. Trebuia să beneficiem de o lovitură de la 11 metri pe care arbitrul nu ne-a acordat-o. Astăzi a arbitrat Chivorchian (n.r.- președintele executiv al clubului FC Timișoara), la fel cum la meciul România – Italia, de la Euro, a arbitrat Mircea Sandu”, a declarat la finalul meciului finanțatorul piteștenilor.
În minutul 76, fundașul echipei FC Timișoara, Milos Brezinsky, a intervenit în situație de ultim apărător asupra atacantului formației FC Argeș, Adrian Dulcea, iar centralul Bogaciu a acordat doar lovitură de la colțul terenului pentru piteșteni. Antrenorul ceh al oaspeților, Dusan Uhrin, nu a vrut să comenteze pe marginea acestei faze. „Despre faza din minutul 76 nu comentez dacă a fost sau nu penalti”, a spus Uhrin.
Tehnicianul echipei de pe Bega s-a declarat însă mulțumit de punctul obținut în deplasarea de la Pitești. „A fost un meci interesant și foarte greu pentru noi pentru că de la început jucătorii noștri au fost pasivi. În partea a doua adversarii au avut mai multe ocazii clare, dar în final noi puteam câștiga pentru că am avut ultima ocazie mare, prin Karamyan. Sunt bucuros că am câștigat un punct după un joc de un nivel foarte bun în urma căruia vreau să laud jucătorii din atac”, a adăugat Dusan Uhrin.
Brașovul, debut victorios în ultimul minut Formația FC Brașov, nou-promovată în primul eșalon, a debutat cu o victorie în ediția 2008/2009 a Ligii I, câștigând, cu scorul de 1-0 (0-0) meciul disputat, sâmbătă, pe teren propriu, în compania echipei Unirea Urziceni.
În minutul 19, Attila Hadnagy (FC Brașov) a căzut în careu la un duel cu Galamaz, însă arbitrul Alexandru Tudor nu a acordat penalti și l-a avertizat pe atacantul gazdelor.
În minutul 90+3, mijlocașul Tiberiu Bălan, de la Unirea Urziceni, a atacat violent un adversar și a primit al doilea cartonaș galben și, implicit, pe cel roșu.
Cristian Oros, debutant în Liga I, a marcat golul victoriei formației FC Brașov în minutul 90+4. El a înscris cu capul, de la 6 metri, după un corner de pe dreapta executat de Adrian Senin.
Antrenorul formației Unirea Urziceni, Dan Petrescu, s-a declarat nemulțumit de evoluția jucătorilor săi în meciul cu FC Brașov și a apreciat că un punct ar fi fost „de aur” în partida de sâmbătă.
„În prima etapă era de așteptat să nu fie un meci foarte spectaculos, știam că Brașovul are jucători de valoare, dar ce nu pot înțelege este de ce ai mei s-au speriat. Nu aveam un moral foarte bun, am pierdut în această vară șase jucători de bază, iar de curând am făcut egal cu o divizionară C. Trebuie să lucrăm mult la finalizare. Trebuie să recunosc, pentru noi un punct era de aur, la cum am jucat astăzi. Este o adevărată problemă că luăm mereu gol în ultimul minut și cred că este vina tuturor. Poate nu am știut să-i motivăm așa cum trebuie. Nu cred că avem vreo șansă să terminăm pe locul 6”, a spus Dan Petrescu.
Craiova, victorie clară cu Iașiul Formația Universitatea Craiova a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Poli Iași, într-un meci din prima etapă a Ligii I.
Echipa craioveană a deschis scorul prin Andrei Prepeliță, care, după o pătrundere frontală din 14 metri, a trimis mingea în poartă, pe lângă Brăneț.
Universitatea a majorat diferența prin golul lui Bărboianu din semivoleu, în minutul 88, după o pasă de la Frițulescu din 13-14 metri.
Constanța, succes la Buzău Formația Gloria Buzău a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa Farul Constanța.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Florin Maxim, în minutul 78, cu un șut de la 25 de metri în vinclul porții apărate de Mincă.
La partidă au asistat aproximativ 10.000 de spectatori.
Gaz Metan, egală cu Oțelul Echipa Gaz Metan Mediaș a revenit cu o remiză în Liga I, după ce a terminat la egalitate, scor 2-2 (2-1).
Boaru a deschis scorul în minutul 7, cu un șut de la marginea careului.
Oțelul a egalat prin Gabriel Paraschiv, în minutul 16, care a marcat după ce l-a driblat pe portarul Ștețca.
Jelev a înscris în propria poartă și a adus Mediașul în avantaj în minutul 31.
În minutul 68, Boaru a ratat un penalti acordat de Istvan Kovacs după un fault asupra lui Dudiță.
Gabriel Paraschiv a reușit egalarea în minutul 81, cu un șut de la 25 de metri în dreapta portarului.
În minutul 88, jucătorul Gazului, Eric, a primit al doilea cartonaș galben, însă arbitrul nu a realizat acest lucru și l-a eliminat abia după două minute
Liga I
Rapid a impresionat la debut





