Grupările sucevene de Liga a II-a Rapid și Bucovina Pojorâta s-au întâlnit ieri, într-un meci de pregătire care s-a desfășurat pe terenul sintetic din cartierul George Enescu, aparținând Liceului cu Program Sportiv. Confruntarea derulată pe parcursul a două reprize de câte 50 de minute s-a încheiat cu victoria echipei pregătite de Costel Ilie, Mihai Guriță și Laurențiu Andrieș, cu scorul de 1-0. Întrucât loturile ambelor formații au suferit transformări importante în intersezon, acest joc a constituit un bun prilej pentru antrenori de a-i introduce în angrenaj pe nou-veniți. Aflați la primul meci amical din acest an, fotbaliștii Bucovinei au arătat o mare disponibilitate la efort în debutul întâlnirii, când au ratat două bune oportunități de a deschide scorul prin Coman, scăpat singur cu portarul Hînțăscu, și prin Stănescu, cu o lovitură de cap. Sucevenii au echilibrat însă repede disputa, ripostând prin Dănilă, a cărui reluare din unghi a căzut pe transversală, și Jitariuc, șut peste poartă, din mijlocul suprafeței de pedeapsă. Meciul a continuat în ritm alert, iar în minutul 25 portarul Rapidului, Hînțăscu, nu a avut altă soluție decât faultul în careu asupra lui Coman, scăpat în poziție iminentă de gol. Penalty-ul acordat de centralul Robert Sroder a fost irosit însă de Căinari, șutul său de la punctul cu var nimerind bara. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat pe finalul primei părți, atunci când Tudorache a reluat cu latul, din 5 metri, o centrare șutată a lui Sandu, de pe partea stângă.
Chiar dacă antrenorii Dănuț Mândrilă, Bogdan Grosu și Mihăiță Szekely au schimbat aproape toată echipa după pauză și fotbaliștii din Pojorâta au alergat după egalare, Hînțăscu a fost de fiecare dată la post.
Rapid Suceava a evoluat în alcătuirea Hînțăscu – Bălan, D. Ciobanu, Velescu, Semeghin – Jitariuc, Sfrijan, Dănilă, Sandu – I. Plămadă, Tudorache. Pe parcursul reprizei secunde au mai intrat Apostol, Galan și Gheorghiciuc.
Bucovina a început meciul în formula Pop – Cristescu, Moisii, Răuță, Duțică – Pâslaru, Jugaru, Stănescu, Căinari – Coman, Viorică. La pauză au intrat Puianu, Juncănaru, Vitu, Jarda, Acostăchioae, Buhăceanu, Nuțescu, Martin, Al. Marin, Țârțârau.