Rănite de șoferul care a ieșit dinspre Pătrăuți, pe E 85, fără a se asigura

Accident Pătrăuți
Accident Pătrăuți

Două tinere au ajuns la spital, în seara zilei de joi, în urma unui accident rutier care a avut loc pe E 85, zona intersecției cu drumul județean dinspre Pătrăuți, după cum am mai arătat în Monitorul de Suceava.
În urma anchetei declanșate de polițiștii rutieri la fața locului s-a stabilit și cum a avut loc accidentul.
Din cercetări a rezultat că în seara zilei de 20 ianuarie, în jurul orei 20.00, un șofer în vârstă de 46 de ani, din Șcheia, care conducea un Fiat Ducato, pe drumul județean 208 V, dinspre Pătrăuți, ajuns la intersecția cu DN 2, cu intenția de a vira la stânga, spre municipiul Suceava, nu a acordat prioritate unui BMW care circula pe drumul cu prioritate, dinspre Suceava spre Siret.
Ciocnirea a fost destul de violentă și au avut de suferit cele două tinere din BMW. Este vorba de o tânără de 23 de ani, din Șerbăuți, cea care conducea BMW-ul și de o tânără de 24 de ani, din Pârteștii de Jos, pasageră dreapta față în același autoturism.
Cele două au fost duse cu ambulanțele la Spitalul Județean Suceava, cu traumatisme și contuzii la nivel de torace și coloană cervicală.
La fața locului au intervenit pompierii militari suceveni, cu o autospeciala de descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Ambii șoferi implicați în accident au putut fi verificați cu etilotestul și s-a stabilit că nu erau băuți.

Accident Pătrăuți
Accident Pătrăuți

Accident Pătrăuți
Accident Pătrăuți
Accident Pătrăuți
Accident Pătrăuți

Recomandări

Un bărbat care s-a răsturnat cu tractorul și a suferit răni multiple, preluat și dus la spital cu elicopterul

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens