Suceava

Rănite de șoferul care a ieșit din incinta OMV fără a se asigura

Accidentul care a dus la rănirea ușoară a celor două femei din autoturismul Lancia
Accidentul care a dus la rănirea ușoară a celor două femei din autoturismul Lancia

Două femei au fost rănite ușor în urma accidentului rutier produs luni după-amiază în municipiul Suceava, în apropiere de benzinăria OMV, pe bulevardul principal la orașului, la intersecția cu Calea Obcinilor.
Din cercetările poliției rezultă că accidentul a fost provocat de un șofer din Moara, cel care, aflat la volanul unui VW Passat, la ieșirea din incinta benzinăriei, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului marca Lancia, condus de o femeie din municipiul Suceava.
Cele două femei din Lancia, lovite din lateral, au acuzat leziuni, fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, unde au primit îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto implicați în accident au fost verificați cu aparatul etilotest, nefiind băuți.
Tot luni, dar pe timp de noapte, în jurul orei 23.30, în aceeași zonă – intersecția dintre bulevardul 1 Decembrie și Calea Obcinilor, s-au mai tamponat două mașini.
Echipajul de la Biroul Rutier Suceava ajuns la fața locului a constatat că șoferul unei autoutilitare marca Fiat, cel care a efectuat un viraj în intersecție fără a se asigura, era în stare avansată de ebrietate. Aparatul etilotest a indicat că bărbatul în vârstă de 41 de ani, din municipiul Suceava, avea concentrația de 1,41 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Probele biologice vor indica alcoolemia în sânge, care se va cifra probabil în jurul valorii de 3 la mie.

Recomandări

Un biciclist beat a scăpat cu leziuni ușoare și cu o amendă de 2000 de lei, după ce a ieșit în fața unei mașini

Mașină de poliție care se deplasa la un accident din centrul municipiului Suceava, lovită de un șofer neatent