Accident rutier

Rănit serios după ce a adormit la volan, în plină zi, și a intrat pe contrasens



Accidentul violent de la Plopeni-Salcea
Accidentul violent de la Plopeni-Salcea

Accidentul produs joi, în plină zi, pe DN 29 Suceava – Botoșani, la Plopeni – Salcea, s-a produs pe fondul faptului că șoferul autoturismului implicat ar fi adormit la volan. Acesta și pasagerul din autoutilitara care se deplasa regulamentar au fost și cei doi răniți rezultați în urma accidentului, însă răni mai multe a suferit chiar cel care a pătruns pe sens opus.
Din cercetările preliminare ale poliției rezultă că pe 1 august, în jurul orei 14:50, șoferul unui autoturism VW Golf, care se deplasa pe drumul național 29, pe direcția dinspre Dumbrăveni spre Suceava, în zona unei curbe la dreapta ar fi adormit la volan, moment în care a pătruns direct pe sensul opus, în coliziune frontală, cu autoutilitara Fiat Ducato, condusă regulamentar.
Echipajele medicale ajunse la fața locului au constatat că prezentau leziuni șoferul autoturismului, cel care a pătruns pe sens opus, respectiv un pasager din autoutilitară.
Ambii au fost transportați la Spitalul Județean Suceava.
Șoferul mașinii care a pătruns pe sens opus a suferit cele mai multe leziuni, respectiv un traumatism cranio-cerebral cu plagă frontală, contuzie toracică, contuzie coloană lombară, conform investigațiilor preliminare.
Ambii conducători auto au putut fi testați cu aparatul etilotest și s-a constatat că nu erau băuți.



Recomandări

Pietonul lovit puternic de o mașină la Moara a scăpat fără leziuni. El revenit la fața locului pentru a căuta o pâine scăpată pe jos

Pietonul lovit puternic de o mașină la Moara a scăpat fără leziuni. El revenit la fața locului pentru a căuta o pâine scăpată pe jos
Pietonul lovit puternic de o mașină la Moara a scăpat fără leziuni. El revenit la fața locului pentru a căuta o pâine scăpată pe jos

Un tânăr rănit după ce a fugit de polițiști și s-a răsturnat cu mașina, reținut în arest pentru două infracțiuni

Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști
Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști

Au provocat accidente soldate cu câte cinci și trei morți, dar sunt cercetați în libertate și departe de sentințe care să le pedepsească inconștiența

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție