Un autoturism evaluat la circa 36.000 de euro, care fusese dat în urmărire de autoritățile italiene în urmă cu trei luni, a fost descoperit de lucrătorii din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret. Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, în ziua de 26 iunie, în jurul orei 23.00, pe pista de ieșire din țară a intrat un autoturism marca Range Rover, înmatriculat în Italia, autoturism condus de cetățeanul român D.C., care era însoțit de P.N., cu dublă cetățenie româno-ucraineană, ambii fiind în vârstă de 40 de ani.
Cu ocazia formalităților specifice, polițiștii de frontieră au constatat că seria șasiului mașinii nu corespunde cu cea pansonată pe caroserie, iar seria certificatului de înmatriculare prezenta modificări prin ștersături mecanice. În urma verificărilor s-a constatat că autoturismul figura în bazele de date ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Italia în luna martie a acestui an. În aceste condiții se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăinuire și uz de fals, iar autoturismul în valoare de 162.000 lei a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.
Comisarul-șef Poroch-Serițan a mai arătat că ieri dimineață, lucrătorii din PTF Siret au descoperit 338 de pachete de țigări care fuseseră lipite pe corp sau ascunse în bagajele cetățeanului român Dragoș O., în vârstă de 26 de ani, domiciliat pe raza județului Botoșani. Țigările, în valoare de 423 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă de 5.000 de lei.





