Avem competiție fotbalistică pe care merită să o urmărim, dar numai din semifinale încolo, căci deocamdată e plictiseală mare, așa cum spunea și „Tata” Martino, selecționerul Argentinei, despre echipa sa. După cum v-ați dat seama, este vorba de Copa America, la care meciurile, cu mici excepții, sunt programate pentru huhurezii din Europa. Dacă ultimul sfert de finală va începe totuși la 00:30, pentru semifinale va trebui să facem eforturi de a ne trezi sau a rămâne treji. Ora de începere a acestora este două și jumătate dimineața, ceea ce înseamnă că se vor termina pe lumină în caz de prelungiri și lovituri de departajare. Însă organizatorii chilieni ne fac un pustiu de bine la marea finală, care va începe la ora 23! Dar cum până atunci mai e, deocamdată să ne îndreptăm tot spre tenis…
Felul cum a pierdut Simona Halep sfertul de la Birmingham mi s-a părut mai supărător decât dacă ar fi practicat oribilul jocul actual al lui Bouchard! Este total neprofesionist să grăbești încheierea unui set doar pentru că adversara făcuse dublu-break. Parcă nu-i păsa de palmares, de rușinea unei „lăptărese”, tot ce își dorea era să ajungă mai repede în decisiv. Ceea ce s-a și întâmplat, dar încrederea Kristinei Mladenovic era deja la cer, permițându-i să se și distreze în timpul ședinței de coaching. Simona, din nou, n-a apelat la un tête-à-tête cu antrenorul ei, iar eu nu-mi dau seama ce dorește să(-și) demonstreze. Mi-amintesc cum a reușit să întoarcă un meci intens cu Jankovic, plecând tocmai de la o astfel de ședință cu Victor Ioniță, care i-a recomandat atunci soluția corectă din punct de vedere tactic. Probabil că după Wimbledon coordonatele acestei colaborări se vor schimba. Mai mult sau mai puțin drastic.
Consolarea nu a venit nici de la masculin: chiar dacă Tecău și Rojer n-au mai ajuns în finală, dacă nu cumva tocmai de-aia, Mergea și Bopanna au pierdut turneul de la Halle! La simplu a triumfat Federer, pe care nu l-am mai văzut de ani de zile luptând atât de îndârjit ca în finala cu Seppi. Cum Nadal a bifat deja un trofeu pe iarbă, iar Murray a câștigat și el la Queen’s (jucând semifinală și finală în aceeași zi!), s-ar zice că la Wimbledon ar veni rândul lui Djokovic. Mai ales că Wawrinka nu-și poate purta nădragii ăia norocoși…