Rânduiala Slujbei Sfântului Maslu în Biserica Primară

Informații cu privire la practicarea Tainei Sfântului Maslu în prima perioadă patristică nu sunt foarte multe, după cum și Paul Meyendorff afirmă că: „avem puține mărturii privind modul în care această slujire era îndeplinită în Biserica primară”[1].
Cu toate acestea, mărturiile pe care le avem în legătura cu Taina Sfântului Maslu din prima perioadă partistică constituie adevărate dovezi ale modului în care Biserica s-a ocupat de bolnavi, atât trupește, cât și sufletește, încă de la începutul activității ei.
Conform afirmației lui Paul Meyendorff „cea mai veche mărturie păstrată cu privire la untdelemnul vindecării se găsește în Tradiția Apostolică”[2]. Astfel în „versiunea egipteană, lucrare datând din sec. II, se găsește o scurtă rugăciune de binecuvântare a untdelemnului care dă celor care vor gusta din el putere și sănătate celor care-l vor utiliza”[3]. Această rugăciune scurtă luată odată cu indicațiile: „dacă aduce cineva drept ofrandă untdelemn,[episcopul] să mulțumească în aceeași ordine ca și la pâine și vin. Să mulțumească însă nu spunând aceleași cuvinte, ci în același sens astfel: ‹‹Ca sfințind acest ulei, să dai, Dumnezeule, sănătate celor ce se ung cu el și gustă din el. Așa cum ai uns împărați, preoți și profeți, tot așa să dea tuturor celor ce gustă din el și se folosesc de el întărire și sănătate››”[4], ne trimite direct la constatarea că Taina vindecării era săvârșită odată cu Sfânta Liturghie. Totodată, de aici, dar și din umătoarele informații privind practicarea Tainei Sfântului Maslu în Biserica Primară, putem deduce că și ungerea bolnavilor se realiza imediat după terminarea slujbei, iar pentru cei care nu puteau ajunge la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, untdelemnul era dus acasă fie de diaconi, fie de cineva din rudele bolnavului, iar acest untdelemn era păstrat ca un medicament cu care era uns cel bolnav sau din care consuma, până se însănătoșea sau trecea spre veșnicie.
În seculul al IV–lea, în Constituțiile Apostolice, această rugăciune este completată cu rânduiala sfințirii apei, așa cum se spune în Cartea a VIII -a, 29: „Episcopul să binecuvinteze apa sau untdelemnul. Dacă nu este însă de față, să binecuvinteze preotul, fiind de față diaconul”. După ce binecuvintează rostește rugăciunea: „Doamne Savaot, Dumnezeul puterilor, Creatorul apelor și dătătorul untdelemnului, îndură-te iubitorule de oameni, Cel ce ai dat apă spre băut prin Hristosul tău, sfințește apa aceasta și untdelemnul în numele aceluia sau aceleia, care le-a adus și dă putere lucrătoare, spre păstrarea sănătății, spre vindecarea bolilor, spre gonirea demonilor, spre îndepărtarea a toată cursa, prin Hristos, nădejdea noastră (I Timotei 1,1) cu care Ție se cuvine slavă, cinste și închinăciune, împreună și Sfântului Duh, în veci. Amin”[5].
Analizând puțin această rugăciune, observăm că exista credința în puterea apei sfințite și a untdelemnului, astfel putem spune că, erau aduse ca o jertfă și un lucru mai important, se cerea prin ele păstrarea sănătății, vindecarea bolilor, dar și alungarea demonilor. Tot din această rugăciune putem vedea că era rostită de preoți sau episcopi în numele persoanei care avea probleme.
De aici rezultă clar credința în preoți ca mijlocitori, de asemenea reiese că și ungerea bolnavilor era administrată doar de preoți sau episcopi.
Rugăciuni mai elaborate de sfințire a untdelemnului, se păstrează în colecția de rugăciuni cunoscută sub numele de Evhologhionul lui Serapion, de la începutul secolului IV, operă care aparține episcopului Serapion din Thmuis, mutat la cele veșnice în anul 360. „Colecția cuprinde trei rugăciuni de binecuvântare a untdelemnului: una pentru untdelemnul și apa oferite de credincioși la Euharistie, o a doua pentru Marele Mir baptismal, iar a treia pentru untdelemnul vindecării”[6].Rugăciunea a treia, rugăciunea propriu zisă pentru untdelemnul vindecării, cea mai complexă și mai amplă, reprezintă dovada sigură a Tainei Sfântului Maslu și totodată clarifică și scopul rânduielii. De asemenea din rugăciune aflăm că untdelemnul se putea consuma, nefiind folosit doar pentru ungere, iar pe lângă sănătatea trupească se cerea și vindecarea sufletească, adică iertarea păcatelor.
Pentru frumusețea textului dar și pentru edificarea cu privire la credința creștinilor acelor vremuri, credință mărturisită în viața liturgică, vom reda textul rugăciunii:
„Te chemăm pe Tine, Cel ce ai toată puterea și stăpânirea, Mântuitorul tuturor oamenilor, Tatăl Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, și ne rugăm să trimiți din ceruri peste acest untdelemn o putere tămăduitoare, ca să fie pentru cei ce se ung sau gustă din aceste făpturi ale Tale spre depărtarea a toată boala și neputința, spre antidot al oricărui demon, spre izgonirea oricărui duh necurat, spre alungarea oricărei fierbințeli și tremur și a oricărei neputințe, spre har bun și spre iertarea păcatelor, spre leac al vieții și mântuirii, spre înzdrăvenire desăvârșită.Să se teamă, Stăpâne, orice lucrare satanică, orice demon, orice sfat al celui potrivnic, orice lovitură, orice bici, orice durere, orice chin, nălucire, clătinare sau umbră rea de Numele Tău sfânt pe care l-am chemat acum, și de Numele Unuia- Născut, și să se depărteze de la cele dinăuntrul și din afara robilor Tăi aceștia; ca să slăvească Numele lui Iisus Hristos, Care s-a răstignit pentru noi și a înviat, și a luat asupra Lui bolile și neputințele noastre și va veni să judece vii și morții. Că prin El Ți se cuvine slava și puterea în Duhul Sfânt în toți vecii vecilor. Amin”[7].
Acestă rugăciune constituie dovada care arată că ungerea cu untdelemn nu era o simplă ungere datorată proprietăților untdelemnului, ci o lucrare văzută a lui Hristos prin care untdelemnul primește și proprietăți ale Harului lui Dumnezeu.
Afară de aceste rugăciuni, o mărturie indirectă referitoare la Taina Sfântului Maslu ne este oferită de Sfântul Irineu din Lyon care vorbește în opera sa, Adversus Haereses I, 21 despre gnostici care imitându-i pe creștini, foloseau formule rostite de aceștia pentru sfințirea untdelemnului și a apei și îi cereau Demiurgului ca în apropierea morții trupurile membrilor lor să rămână în lumea creată, iar sufletul să fie prezentat înaintea Demiurgului.
O altă mărturie despre această Sântă Taină o găsim la Origen, care spunea: „mai există și o a șaptea iertare, dură și încordată, prin pocăință, când păcătosul își spală așternutul său în lacrimi, iar lacrimile i se fac pâini, ziua și noaptea, când nu roșește a arăta preotului Domnului păcatul și a cere leac… În aceasta se împlinește și ceea ce spune apostolul Iacov: ‹‹Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica, și de va fi făcut păcate se vor ierta lui››”[8].
Aphraates, un sfânt siriac de la începutul secolului al IV–lea, ne oferă de asemenea informații privind practicarea ungerii bolnavilor cu untdelemn zicând: „taină de viață dătătoare care revarsă desăvârșire asupra creștinilor, preoților, împăraților și prorocilor, care aduce lumină în întuneric, unge bolnavii și îi întoarce pe cei aflați în pocăință”[9]. Mărturia lui aduce în atenție că untdelemnul era folosit la ungerea preoților, împăraților și prorocilor în Legea Veche, este acum folosit cu putere divină asupra bolnavilor, aducându-le vindecare și de asemenea pe lângă vindecările trupești, Aphraates vorbește și despre iertarea păcatelor, deci de vindecările sufletești
[1] Paul Meyendorff, Taina Sfântului Maslu, Traducere, prefață și note de Cezar Login, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 42.
[2] Paul Meyendorff, op. cit., p. 36.
[3] Diac. asist. Vasile Răducă, Taina Sfântului Maslu în viața creștinului, în Biserica OrtodoxăRomână, CVII , nr. 7-10, 1989, p. 178.
[4]Tradiția Apostolică V (Canonul Ortodoxiei, Editura Deisis/Stavropoleos, Sibiu, 2008 p. 575), apud Paul Meyendorff, Taina Sfântului Maslu, Traducere, prefață și note de Cezar Login, Editura
Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 36.
[5] Diac. asist. Vasile Răducă, op.cit., p 178.
[6] Paul Meyendorff, op. cit., p. 37.
[7] Serapion, Episcop de Thmuis în Egiptul de jos, Evhologhionul lui Serapion, rugăciunea 33 (Canonul ortodoxiei, p. 873) apud Paul Meyendorff, Taina Sfântului Maslu, Traducere, prefață și note de Cezar Loghin, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 38.
[8] Origen, Omilii și adnotări la Levitic, 2, traducere în românește de A. Muraru, Editura Polirom, Iași, 2006, p. 81.
[9] Aphraates, Demonstratio 23, 2, apud Paul Meyendorff, Taina Sfântului Maslu, Traducere, prefață și note de Cezar Login, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 41.
(Sursa: Doxologia.ro)