Foarte puțini dintre creștinii care au șansa înfierii unui copil cunosc sau au auzit de rânduiala specială care se face cu ocazia înfierii copiilor.
Biserica nu a putut rămâne indiferentă față de situațiile în care familiile creștine au dorit să înfieze un copil, și a alcătuit o slujbă potrivită acestei împrejurări.
Astfel, „cel care urmează să devină fiu (sau fiică) al altor părinți decât cei care l-au născut vine la biserică împreună cu cel care îl înfiază și stă înaintea preotului cu fața spre răsărit, ținând în mâini făclii aprinse”, spune Molitfelnicul. Dacă copilul este foarte mic, atunci el este adus la biserică de către viitorii părinți.
Începutul acestei slujbe se face cu rugăciunile începătoare, urmate de două rugăciuni pe care le rostește preotul.
Aceste rugăciuni pun accentul pe relația bazată pe iubirea dumnezeiască dintre persoanele Sfintei Treimi, în special dintre Tatăl și Fiul; iubire care aduce binecuvântare și în relația care va alcătui o treaptă a iubirii dintre părinte și fiul adoptat.
Rugăciunea respectivă subliniază următoarele lucruri: „Cel ce prin iubitul Tău Prunc ne-ai numit pe noi fii ai lui Dumnezeu, cu primirea de fiu și cu darul atotputernicului și Sfântului Tău Duh (…) caută spre robii Tăi, și pe cei pe care firea i-a născut depărtați unul de altul după trup, pe aceștia Însuți îi unește în tată și în fiu prin Sfântul Tău Duh”.
Slujba respectivă pune accentul exact pe faptul înfierii după har, căci, dacă prin Adam a rânduit rudenia firească după trup, dar „întru Hristos (…) ne-ai arătat și pe noi a fi rudenia Ta după har”.
Dacă cel înfiat va primi numele părinților „după har”, atunci e necesar ca rugăciunile să aibă în vedere și viitorul familiei; de aceea rugăciunile mai cuprind cereri speciale: „întărește-i în dragostea Ta; leagă-i pe ei cu binecuvântarea Ta; înalță-i pe ei întru slava Ta; întărește-i pe ei în credința Ta, păzindu-i pururea ca să nu se lepede de cele ce au ieșit din gura lor (…) și dragostea să o păzească nestricată și nemincinoasă, până la sfârșitul vieții lor”.
La finalul slujbei, cel înfiat îngenunchează în fața celui ce-l înfiază, care îl ridică, zicând: „Astăzi fiul meu ești tu; eu astăzi te-am născut”, și-l îmbrățișează; iar preotul îi binecuvântează.
Iată o rânduială la momentul înfierii de copii, rânduială cu totul specială și care trebuie cunoscută și împlinită de către familiile respective; și care poate fi adaptată după caz în cadrul instituțiilor speciale, unde între copii și personalul calificat se creează sentimente și relații deosebite, bazate pe iubirea ca dintre tată și fiu.
(Pr. Răzvan-George TOPALĂ)
