În centrul Sucevei

Rampe de acces și jardiniere pentru parcările subterane din centrul Sucevei



Lucrările de amenajare a primelor parcări subterane din municipiul Suceava avansează, în ciuda venirii iernii.
Astfel, la comandamentul de ieri dimineață, de la sediul Primăriei Suceava, reprezentantul firmei constructoare, General Construct, a anunțat că, la parcarea nr. 1, care va asigura 105 locuri de parcare în zona ultracentrală a municipiului, deja a fost turnată rampa de urcare care va deservi cele două niveluri ale clădirii. La parcarea nr. 2, rampa de acces urmează să fie turnată curând, astfel încât să poată fi decofrată până la sărbătorile de iarnă, când lucrările vor fi stopate pentru aproape o lună de zile.
De asemenea, au fost turnate și decofrate jardinierele care vor da un nou aspect zonei pietonale din Centru. Practic, acoperișul parcărilor subterane va fi transformate în zone de relaxare pentru suceveni, esplanada urmând să fie placată integral cu granit, iar din loc în loc, în jardinierele care acum se conturează deja, vor fi amenajate spații verzi.
Tot în această perioadă, la cele două parcări subterane se amenajează un rezervor de apă pentru incendii, dar și casa liftului care va asigura deplasarea persoanelor între etajele parcărilor, după ce au ieșit din automobilele lor.
Nu în ultimul rând, pe planșeul parcării numărul 2 a fost turnat soclul pe care va fi reașezată statuia domnitorului moldovean Petru Mușat.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a cerut constructorului să fie înștiințat pas cu pas de evoluția fiecărei lucrări în parte, pentru a le verifica personal în teren.



Recomandări

Șantierul nepăsării din centrul municipiului Suceava. Zeci de oameni afectați de un constructor neserios și neplătit

Șantierul nepăsării din centrul municipiului Suceava. Zeci de oameni afectați de un constructor neserios și neplătit
Șantierul nepăsării din centrul municipiului Suceava. Zeci de oameni afectați de un constructor neserios și neplătit

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)