Reclamațiile sătenilor din comuna Putna privind situația deplorabilă în care se află rampa de gunoi de la marginea comunei au convins organele abilitate din cadrul Inspecției Sanitare de Stat Suceava să efectueze un control la fața locului. În urma acestuia, s-a constatat, ca o primă neregulă, că locul unde este situată rampa de gunoi este mult prea aproape de casele oamenilor, chiar pe malul unui pârâu, acestea fiind declarate zone protejate de lege. Distanța minimă între o rampă de gunoi și locuințe propusă legal în ordinul 536/1997 este de o mie de metri. „Cu toate că distanța nu era respectată, groapa de gunoi fiind doar la câțiva pași depărtare de casele oamenilor, cu indulgență 10 – 15 metri, și lângă un pârâu, noi nu putem face mai mult decât să dăm un avertisment autorităților locale de acolo. Am cerut mutarea gropii pe un alt teren al Primăriei, însă nu prea credem că se va rezolva ceva din moment ce aruncarea gunoiului lângă apă a devenit deja un obicei strămoșesc, aceeași situație găsind-o aproape în orice alt sat, comună sau oraș”, a declarat Ludovic Abiței, inspector șef la Inspecția Sanitară de Stat Suceava. Un alt aspect care ridică probleme este și faptul că gunoiul este luat de ape, împrăștiindu-se peste tot în zonă, cu toate că acesta este împrejmuit cu un fel de gard, din prundiș, cerându-se de la sine evacuarea și curățirea locului.