Doi bătrâni din comuna Vatra Moldoviței au rămas în doar câteva ore fără agoniseala de-o viață, după ce casa din lemn în care locuiau a fost mistuită de flăcări. Devastatorul incendiu a fost provocat de un scurt circuit electric produs la frigider, focul izbucnind violent și fiind reperat târziu de proprietari. Nefericitul eveniment s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, la gospodăria lui Vasile M., în vârstă de 70 de ani, fiind semnalat cu câteva minute înainte de ora 1.00. În condițiile în care cei doi bătrâni, soț și soție, dormeau la acea oră, incendiul a fost depistat când deja luase amploare, aceștia având timp doar să-și părăsească locuința și să ceară ajutor vecinilor. Primii ajunși la incendiu au fost pompierii civili din localitate, aceștia intervenind cu o motopompă pe care au alimentat-o din pârâul Ciurmârna, aflat la aproape 300 de metri de casa cuprinsă de flăcări, după câteva minute ajungând la fața locului și autospecialele Detașamentul de pompieri din Câmpulung Moldovenesc. Din păcate, imobilul în care locuiau cei doi bătrâni nu a mai putut fi salvat, aceeași soartă având-o și toate bunurile din casă, acestea fiind mistuite de flăcări sau „înecate” de jeturile de apă ale mașinilor de intervenție ale pompierilor. Din primele evaluări s-a stabilit că pagubele produse de incendiu se ridică la nu mai puțin de 2 miliarde de lei vechi, pompierii reușind să salveze doar anexele gospodăriei (grajd și șură). Trebuie spus că incendiul a fost stins în totalitate abia în cursul dimineții de luni, pompierii civili din localitate plecând spre case abia în jurul orelor 10.00.




