Am lăsat intenționat deoparte fotbalul, pe de-o parte pentru a asigura continuitate turneului de la Wimbledon, pe de alta pentru a lăsa noului sezon răgazul de a se așeza în matca sa. Așadar. ce s-a mai întâmplat important prin fotbal în acest răstimp? Personal, aș pune detașat pe primul loc scatoalca pe care și-a încasat-o Gigi Becali de la TAS. Atât l-a dus capul, să preia frustrările lui Meme și să ducă el acest război dinainte pierdut. Care Meme, la rândul lui, a pus botul la vorbele de clacă ale fotbalistului Alibec, preluate și ele de la un cirac de cafenea. Multă lume spune că o fi Meme cum o fi, dar măcar e un tip deștept. Degeaba te duce mintea, dacă pui vanitatea înaintea judecății. În locul lui Becali, i-aș fi spus că, dacă e așa sigur, îl sprijină în acest demers la TAS, dar să suporte cheltuielile de judecată și să-și dea demisia dacă pierde. Credeți că am mai fi asistat la tot bâlciul ăsta? Să nu-l uităm nici pe Reghe, cu a sa declarație, “plec de la echipa campioană”. E clar, la FCSB cine se-aseamănă se-adună.
N-aș vrea să trec nici peste ridicolul de care s-au acoperit cei de la LPF și FRF, în ordinea asta. Regulamentele trebuie să fie atât de clare, încât să le înțeleagă toți proștii. Dacă trebui să apelezi la logică și la deducții, mereu vor fi situații de genul ăsta. Sigur că bunul-simț îți spunea că nu poți apela la criteriul meciurilor directe, împins până în prima parte a campionatului, decât după ce treci prin rangul superior al punctelor, ori nu se punea problema pentru că Viitorul terminase sezonul regulat cu punctaj mai mare decât FCSB. Sigur, a mai fost și acel mail oficial difuzat înainte de play-off și play-out tuturor conducătorilor, de care Argăseală nu i-a spus avocatului, altă tâmpenie. Sau poate așa o fi fost strategia comună, să meargă pe burtă. O strategie numai bună pentru a stoarce bani de la fraieri!
În rest, că a început campionatul, că se joacă deja în preliminariile europene, că se vehiculează transferuri de sute de milioane – e lung sezonul, ba e lat, îl vom cerceta și-n dungă.