RAMÂNE CUM AM STABILIT



Opinia generală este că principalul câștigător al moțiunii este PNL. Ca vechi votant al acestui partid, pe care l-am sprijinit chiar când Radu Câmpeanu l-a scos cu măiestrie din Parlament, abia această victorie mă face să cred că nu vom mai putea salva nimic din PNL. Deși, mai ales la nivelul doi, mai există la liberali oameni care sunt și competenți, și care nu sunt corupți, nu îi văd bine dacă se prelungește starea asta de asediu în care fiecare lună la
guvernare înseamnă că ne mai luptam un pic cu procuratura și mai dăm vreo câteva legi special pentru amici, creând și pe viitor prilejuri de lupte cu procuratura. E o iluzie să crezi că poți rămâne curat și cinstit dacă îți vezi de treaba ta atunci când ești înhămat alături de niște mafioți. Eu îi nu condamn deloc pe liberalii care nu l-au urmat pe Stolojan, sigur că erau liberi să vadă altfel viitorul PNL, dar îi condamn pe cei care de acum înainte vor pune umărul la căruța scăpării colegilor de anchete de corupție. Și asta îi așteaptă. Cei care sunt OK vor fi presați să iasă public să îi apere pe ceilalți, a căror credibilitate în a se plânge că DNA face poliție politică nu face doi bani. Unii vor rezista, cei care au și o meserie, alții, care nu au decât imaginea și partidul, vor ceda, devenind avocații publici și chezașii aripii corupte. Și așa se va contamina și ce a mai rămas din PNL, nu mare lucru, după frăția cu Voiculescu, Verestoy și alții de aceeași teapă cu ei. Partidul Democrat nu stă nici el pe roze, cu toate procentele din sondaje. El a ratat din nou să facă dovada că e un partid cu o inteligență proprie. Comportamentul democraților din mai încoace este extrem de stereotip și lipsit de orizont. Ideile lor, când există, par de import, ca a Doua Republică, o vană utopie care nu trezește în electorat nici o scânteie. Daca au vreun plan cum să se ridice din punct de vedere al
resurselor umane la nivelul celor 40% din sondaje, este unul atât de secret, ăa nimeni nu a aflat de el. Deocamdată trăiesc din migrația a sute de primari mai mari și mai mici, cu mai mult sau mai puțin caracter, dar un efort să atragă, mai ales în provincie, o nouă generație de clasă mijlocie în politică nu am văzut și nu văd. Lista la europarlamentare e decentă în mare parte, dar obscură în totalitate. Continuă strategia campaniei electorale vechi „Eu am
venit la Primărie, ei merg acum la Parlament”, în care popularitatea lui Băsescu e tăiată în bucăți mici ca să ajungă pentru acoperirea fiecărui candidat din PD. Și președintele, și partidul trăiesc mai departe din reflexe și imagine, fără nici o strategie de construcție a unui viitor partid principal de guvernare. Sloganurile scrise de agenții de publicitate nu pot ține loc de asemenea planuri și dacă PD, în continuare, în loc să dea cu capul în același loc, nu dezvoltă și un plan B, va rămâne un partid-apendice la președinție, în loc să fie un fel de tanc care să duca steagul prezidențial la victorie.
Partidul Social Democrat e văzut ca un mare înfrânt, și Mircea Geoană considerat în mare pericol zilele astea. Dar nici asta nu e chiar așa. A avea numai câteva defecțiuni la vot, și acelea de la niște perdanți care cert nu mai erau pe liste pentru Parlamentul viitor, de la Răzvan la Alin Teodorescu, nu e o mare nenorocire. Îmi pare rău că nu au fost mai multe canalii de dat afară, ca se mai simplifica reforma partidului! PSD o fi pierdut un pic de prestigiu, dar nu prestigiul era problema lor. Problema lor a fost și rămâne potențialul lor de alianță, mai clar, faptul ca nimeni nu are curaj să se expună cu ei ca aliați (pentru că nu au convins lumea că s-au reformat) și nu au șanse singuri să câștige alegerile. Or, mie mi se pare că potențialul lor de alianță a crescut, și cred că de asta au și riscat ei moțiunea asta, ca să facă un pas mai aproape de PD. Și, la drept vorbind, l-au făcut. Cu toata reținerea lui Băsescu, data
viitoare se vor discuta mai ales condițiile, și nu oportunitatea unei alianțe, deja acceptată. Desigur, dracu’ se ascunde în detalii, cum zic englezii. O alianță cu PNL ar fi mai simplă pentru PSD, și mai în sensul naturii. Ar fi o alianță contra anticorupției. Închidem DNA, împărțim țara și hai la guvernare! Dar poporului nu i-ar plăcea, așa un târg nu se poate face pe față, iar cel ascuns, de câteva luni încoace, a început și el să se cam vadă. Prin contrast, o coaliție postelectorală cu PD va fi cert construită pe o abandonare de către PSD a celor aflați sub ancheta din partid, lucru la care nimeni nu poate obiecta. Asta face două tabere în partid, cei care se știu cu probleme mari, și cei fără. Dar față de liberali mi se pare că situația celor „fără” mult mai bună, sunt mult mai puternici și vocali, și prestația unor oameni până acum șterși, ca Vasile Pușcaș, îmi da chiar speranțe.
Cât lumea se agită la moțiunea contra guvernului Tăriceanu, Marton Arpad ținea un discurs contra Monicăi Macovei. Îți vine să crezi că el a rămas cu un episod de telenovelă în urmă, dar ține UDMR că asta e episodul esențial. Să-i mulțumim că ne-a arătat exact despre ce a fost vorba în toate aceste mișcări politice – teama unora că vor ajunge la pușcărie pentru corupție. Ce politică, ce ideologie, asta e miza și alta nu e! În rest, nici opozițție, nici putere, nici majoritate, numai pușculița noastră din care guvernul aruncă bani în toate direcțiile cu scopul să o golească complet până la alegeri. Se va mai relua până atunci episodul ăsta de vreo trei ori, dar nu vă lăsați păcăliți, tot asta va fi, doar la alegeri e speranță de ceva nou.
Până atunci, rămâne cum am stabilit.