Rămâne ceva: mirosul!

Mă întrebam retoric, săptămâna trecută, ce va rămâne în urma celui mai nehazos campionat mondial din câte am văzut eu (și le-am văzut pe toate, din 1966 încoace). Ei bine, tocmai când îmi luasem adio de la orice speranță, s-a petrecut evenimentul care va constitui emblema, trade-mark-ul ediției: gestul inexplicabil și în egală măsură impardonabil al celui care avea toate șansele de a deveni eroul pozitiv al evenimentului, Zinedine Zidane. Mă gândeam, pentru a-i caracteriza fapta, să folosesc clasica metaforă din folclorul de autobază cu trântitul mucilor în fasole. M-a bătut însă un invitat al postului „Realitatea”, la această veritabilă lovitură de departajare stilistică, spunând că „a aruncat cu rahat în ventilator”! Ei, da, astea vorbe, fiindcă gestul său a împroșcat o cantitate imensă de murdărie: pe finală (de fapt pe întreaga competiție), pe propria-i retragere, pe întreaga sa carieră, pe echipa Franței și pe speranțele întregii națiuni. Indiferent de justificările sale interioare, Zidane ne-a tras tuturor celor care am văzut în el un mare, emblematic sportiv, un cap în gura cu care nu mai pridideam a-l elogia. Un cap infinit mai dur și mai dureros decât cel pe care i l-a tras în stern lui Materazzi. Și astfel, în loc de un mare sportiv, Zidane ni se va întipări în memorie doar ca un fotbalist. Mare, enorm chiar, dar atât: un fotbalist, nu un sportiv. Nu bag mâna în foc că avându-l în teren, Franța ar fi putut câștiga trofeul. Dar sunt convins că eliminarea sa a avut un impact psihologic devastator asupra coechipierilor și în primul rând asupra lui Barthez (incapabil de reacție la penalty-uri) și Trezeguet, cel care a ratat decisiv. Dacă am pomenit de Trezeguet, atunci mi se pare inexplicabilă decizia lui Domenech de a-l arunca în luptă după ce a făcut tușa mai tot timpul. Iar greșeala supremă a antrenorului a fost aceea de a-l desemna și executant de penalty împotriva colegului său de la Inter, Buffon, care pe lângă că a fost clar cel mai bun portar al ediției, îi mai și cunoștea stilul de execuție. Situație în care, evident, Trezeguet a încercat altceva, cu efectul cunoscut. Cred că, dincolo de Zidane, finala a pierdut-o Domenech. A câștigat, meritat, Italia. O victorie a exactității și pragmatismului, dar o mare înfrângere pentru fotbal în general.