Raluca Prună: „Reinvestirea Laurei Codruța Kovesi la DNA, o mare realizare a mandatului”



Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat, joi, că trece reinvestirea Laurei Codruța Kovesi la șefia DNA ca o mare realizare a mandatului său, chiar dacă aceasta nu i se datorează, la capitolul regrete clasând situația din penitenciare, scrie Mediafax.”Pentru că azi am fost la ultima ședință de plen a acestui Consiliu Superior al Magistraturii și pentru că tot anul acesta am discutat împreună cu Consiliul pe un proiect de modificări ale pachetului de legi ale justiției, regretul meu cel mare este că nu am putut trece acest pachet, însă cred că într-un fel este bine că noul guvern va avea oportunitatea să și-l însușească și să discute cu noul Consiliu Superior al Magistraturii. Dacă se poate să nu se discute foarte mult, ci doar cu privire la acele chestiuni care sunt sensibile și să se trimită acest proiect în Parlament ar fi foarte bine pentru că sistemul judiciar are nevoie la 12 ani de un pachet revizuit. Acesta este marele meu regret. Un regret poate la fel de mare este că timpul, din păcate, a fost prea scurt pentru a putea face cu adevărat ceva în sistemul penitenciar. Ceva ce deținutul să simtă. Am început să facem niște lucruri, am spus public ceea ce mai trebuie făcut, însă nu am avut timp în cursul acestui an și îmi pare foarte rău”, a declarat ministrul Justiției.



Recomandări

COREPER a votat pentru desemnarea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror șef european

FT publică o scrisoare a lui Toader în care acesta cere ca Kovesi să nu fie numită procuror european

Anca Jurma a anunțat că nu mai dorește să continue interimatul la conducerea DNA