Raluca Arvat și partenerul său, Virgil Hudici, se află pentru a doua oară în duel la emisiunea „Dansez pentru tine”, difuzată de Pro TV, iar Cristina Rus și Bogdan Negrea au trecut de la primul loc în clasamentul concursului pe ultima poziție.
Raluca Arvat a făcut o întindere de ligamente la piciorul stâng, însă nu se oprește din dans. „Îmi doresc ca Paul, nepotul lui Virgil, să se vindece de autism și să trăiască o copilărie fericită alături de copiii sănătoși din jurul lui. Nimic nu e mai important pentru mine săptămâna aceasta decît visul lui Virgil, pe care-l consider cel mai nobil cu putință”, povestește Raluca.
Potrivit unui comunicat, perechea Raluca Arvat și Virgil Hudici a stabilit deja câteva recorduri printre concurenții emisiunii „Dansez pentru tine”: este singura pereche care a ajuns la al doilea duel, a dansat cele mai multe dansuri și a schimbat mai mulți coregrafi. Ei se bucură de susținerea telespectatorilor Pro TV și ca dovadă, cei doi au primit în drumul spre Buftea, de la o femeie, o sticluță ca semn de prețuire și talisman. „Oamenii mă recunosc pe stradă, mă încurajează și culmea, vor chiar să facă poze cu mine. Pacienții mei, medicii, colegii din policlinică, o unitate militară întreagă, toți au promis că vineri mă votează. Mă bazez pe votul telespectatorilor Pro TV, cu gândul la sănătatea lui Paul”, a declarat emoționat medicul Virgil Hudici, partenerul de dans al Ralucăi Arvat.
Ei pot fi votați la numărul de telefon 0900760601 sau prin SMS, la 1776, cu textul Raluca.
Cristina Rus aleargă între filmări, ședințe foto și repetițiile de dans de la Buftea. „Îmi doresc ca acest băiat rămas fără mamă și părăsit de tată să prindă aripi și încredere că orice vis se poate împlini dacă îți dorești și ai credință”, spune Cristina. Ea îl apreciază mult pe Bogdan pentru recunoștința pe care o are față de bunicii săi care și-au sacrificat totul pentru a-l crește. Cu câteva zile înaintea duelului, după repetiții, s-au dus împreună la o biserică să se roage pentru succes în concurs. Cristina i-a dăruit lui Bogdan o iconiță care să-i poarte noroc în viață și să-l ajute să nu se dea bătut niciodată. Perechea lor poate fi votată la numărul de telefon 0900760602, și prin SMS la 1776, cu textul Cristina.