Distracție penală

Raliu în miez de noapte cu minori la volanul unor mașini furate



– După ce-au furat o Dacie dintr-un garaj din Fălticeni și o alta din fața unui bloc din aceeași zonă, patru adolescenți din localitate s-au întrecut până la Bunești și retur, după care, spre dimineață, au abandonat mașinile la marginea orașului
Patru puștani din municipiul Fălticeni au furat în noaptea de joi spre vineri două autoturisme de pe raza localității, s-au plimbat cu mașinile câteva ore, după care, spre dimineață, le-au abandonat la marginea orașului. Toată povestea a ieșit la iveală ieri dimineață, în jurul orelor 7:00, atunci când o patrulă a Poliției Fălticeni a observat la marginea municipiului, pe strada „Pleșești Gane”, în zona iazurilor, două mașini „Dacia”, a căror poziționare le-a atras atenția oamenilor legii. Una dintre ele era pe un pod, cealaltă era băgată pe jumătate într-un șanț. Cum nu era nimeni prin zonă care să fi văzut ce s-a întâmplat cu cele două autoturisme, polițiștii și-au notat numerele de înmatriculare și s-au întors la sediu pentru a-i identifica pe proprietarii mașinilor, sperând că vor primi un răspuns de la aceștia. Totuși, proprietarii celor două Dacii au rămas cu gura căscată când au auzit de la polițiști unde le-au fost găsite mașinile, ei știind că autoturismele sunt în locul în care le-au lăsat joi seară, una parcată în apropierea unui bloc de pe strada Dimitrie Leonida, cealaltă, într-un garaj din zonă. Dându-și seama că cele două autoturisme au fost furate, polițiștii s-au reîntors la locul în care au fost abandonate mașinile și au început cercetarea la fața locului. În numai câteva ore, polițiștii fălticeneni au reușit să-i identifice pe hoți, în persoana unor adolescenți din localitate (Ioan Akbar B. și Gabriel Marian D., ambii în vârstă de 15 ani, Alin D. și Alexandru Mihai D., de 17 ani). În fața polițiștilor, cei patru minori, autori ai mai multor furturi din Fălticeni și comunele limitrofe, și-au recunoscut fapta, mărturisind că au furat mașinile pentru că se plictiseau și vroiau să se întreacă între ei. Cum pe străzile Fălticeniului nu puteau face raliu, de frică să nu fie prinși de polițiști, întrecerea a avut loc pe ruta Fălticeni- Bunești și retur. Minorii s-au plimbat și până la Rădășeni, vrând să-și testeze abilitățile de șofer.



Recomandări

Un inconștient cu permisul suspendat, în arest după ce a fugit de polițiști pe străzile Sucevei și a intrat cu mașina într-un parc

Un inconștient cu permisul suspendat, în arest după ce a fugit de polițiști pe străzile Sucevei și a intrat cu mașina într-un parc
Un inconștient cu permisul suspendat, în arest după ce a fugit de polițiști pe străzile Sucevei și a intrat cu mașina într-un parc

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază
Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază