Raiul originar și raiul eshatologic

În general, raiul eshatologic este conceput în învățătura Bisericii noastre ca și raiul originar. O întoarcere în locul și starea din care au căzut protopărinții. Despre aceasta Sfântul Grigorie de Nisa spune că învierea va în¬semna restaurarea stării în care era Adam înainte de păcat. N. Berdiaef insista însă asupra unei diferențe dintre cele două raiuri: A trăi în stare edenică – zice el – înseamnă a se nutri din pomul vieții și a ignora binele și răul, ori noi ne nutrim din fructele pomului cunoștinței, trăim în această distincție și o transpunem în raiul cel nou, care trebuie să inaugureze sfârșitul acestui proces universal. În aceasta stă deosebi¬rea ontologică dintre raiul de la început și cel de la sfârșit. De cunoaș¬tere se leagă, după același autor, pierderea întegralității paradisiace, Raiul adevărat e dincolo de bine și de rău, și la aceasta nu se mai poate ajunge.
Apreciată în lumina învățăturii ortodoxe despre îndumnezeirea omu¬lui, o asemenea distincție nu rezistă. Restaurarea ființei prin Iisus Hristos și prin har, este o restaurare integrală. Cunoașterea care la început a fost piatră de poticneală, fiind o înfruntare luciferică și o încercare de substituire sau măcar de egalare vinovată a lui Dumnezeu, prin răscum¬părare a devenit o necesitate imperioasă și un act de înaltă evlavie, fi¬indcă i s-a schimbat obiectul.
Acum cunoașterea înseamnă incorporarea harică în Dumnezeu, într-un act de supremă smerenie, de laudă și de în¬chinare. Or, aceasta, atunci când cu ajutorul lui Dumnezeu se realizează, ridică pe sfânt chiar mai sus decât era Adam în Edenul originar față de Dumnezeu. Se definește în mod curent desăvârșirea, ca stare la care pu¬tea să ajungă Adam dacă n-ar fi căzut în păcat, stare la care ajung acum sfinții. În cazul acesta, dacă e să mai luăm în considerare o deosebire în¬tre cele două raiuri, apoi distincția înclină în favoarea raiului de pe urmă, mai mult decât în a celui de la început. (www.crestinismortodox.ro)