“Fluturii trăiesc doar o zi pe pământ”. Pentru unii – acea zi de glorie durează câteva ore, pentru alții, chiar și o lună. Doar puțini dintre ei rămân încremeniți în frumusețea lor, stranie și tulburătoare, chiar zeci și sute de ani, doar în muzee sau colecții particulare.
În “Raiul fluturilor”, toate speciile se regăsesc, așezate frumos, pe familii, cu aripile viu colorate întinse larg, pentru a fi admirate de generațiile actuale și cele ce vor veni. Chiar și atunci când nici unul din minunatele exemplare nu va mai fi de găsit, nu va mai putea încânta un copil, așezându-se pe corola unei flori îmbobocite, pentru a o eclipsa cu bogata paletă de culori, ruptă din curcubeu, „Raiul fluturilor” va sta ca mărturie a frumuseții și complexității naturii, pe care oamenii au uitat să o protejeze.
Interesant e faptul că acest Rai s-a născut în umila casă a unui profesor sucevean, care și-a dedicat două treimi din viață acestei pasiuni istovitoare, migăloasă și totuși fermecătoare, de a colecționa fluturi.
Acum, la 84 de ani, după mai bine de 52 de ani de când străbate munți și văi, adunând insecte, Ioan Nemeș se poate lăuda că este cel mai mare colecționar de fluturi, ba chiar și de insecte, nu doar din România, ci poate chiar și din Europa.
Pasiune plătită cu prețul libertății
Prin mâinile sale au trecut mai bine de un milion de insecte, dar numai vreo 300.000 au fost preparate și strânse la colecție.
“Tot ce zboară prind și pun la colecție”, spune zâmbind profesorul Nemeș, a cărui pasiune l-a dus nu de puține ori chiar și în închisoare.
A făcut închisoare în China, unde a fost luat drept spion, pentru că se comporta ciudat, alergând după fluturi, la barajul de la Poarta de Fier I, de asemenea, ba chiar și la Vatra Dornei, unde a fost considerat a fi spărgător de magazine, pentru că stătea numai în preajma vitrinelor luminate, la care se adunau zeci de insecte.
Nici acum, la cei 84 de ani, pe care îi poartă cu el de parcă ar fi la a doua tinerețe, profesorul nu a renunțat la pasiunea sa. Aleargă și acum după fluturi, merge în creierul munților să îi caute, nu doarme nopțile, așteptând să vină insectele la lumina felinarului său, le caută în adâncul pădurilor seculare, dar și în mlaștinile rezervațiilor naturale.
Casa i-ar fi cu totul neîncăpătoare pentru câte insecte a adunat el. Cea mai mare parte a lor, vreo 270.000 de exemplare, se află la Muzeul de Științe ale Naturii din Dorohoi. Vreo 30.000 de exemplare sunt și la Suceava, în dulapurile casei sale și la Muzeul de Științe ale Naturii ale cărui baze el le-a pus, pe la 1955, cu insectele prinse împreună cu elevii săi, cu rocile și florile de mină trimise de mineri și cu animalele împăiate de un taxidermist din Fălticeni.
“Raiul” clădit pe bolduri
Chiar și acum, după ce a dat cu generozitate muzeelor munca sa de o viață, de o valoare inestimabilă, tot are în casă peste 30.000 de exemplare de fluturi și alte insecte, adunate din expedițiile sale recente.
Tocmai s-a întors dintr-o asemenea “vânătoare de insecte” din zona Giumalăului. Sute de fluturi, înțepați grijuliu cu un bold, de multe ori la fel de mare ca și insecta, sunt orânduiți pe bucăți de polistiren pe o măsuță din holul de la intrare – laboratorul său de muncă. Cei ce au fost deja catalogați, puși pe specii, cu denumiri latinești complicate, multe din ele chiar de el inventate, ajung în camera ce ar fi trebuit să-i servească de sufragerie.
Acolo e “Raiul fluturilor”, cum l-a numit el însuși, locul în care fluturii ajungă să trăiască pentru eternitate, să încânte și alte generații.
“Aici e Raiul fluturilor. Așa cum pentru oameni există Raiul biblic, în care ne adunăm și avem parte numai de lapte și miere, așa e locul acesta pentru fluturi. I-am adunat pe toți la un loc, sunt toate speciile și familiile care le-am găsit, împreună. Chiar de nu au parte de lapte și miere, e Raiul lor. Nu degeaba spunea Sf. Sisoe – ”, glumește profesorul, privind cu mândrie colecția sa.
Ciudat e și faptul că deși adună fluturii de pe toate coclaurile țării, cei ce zboară prin “Raiul fluturilor” sunt lăsați în pace. Ca o ironie a naturii, camera în care zeci de mii de fluturi stau încremeniți, cu bolduri în ei, adăpostește zeci de fluturi care sunt lăsați liberi, ca într-un pact de neagresiune tacit și respectat de ambele părți.
“Aici e camera în care aduc plante la uscat, iar odată cu ele vin și diverse larve de fluturi. Îi las, nu fac nimic rău, nu distrug nimic, cu excepția moliilor. Ușile mele sunt mereu deschise. De vor, pot merge afară, de nu, să fie sănătoase”, privind câțiva fluturași care se zbenguie nepăsători printre brațele placate cu aramă a unei piramide plasate în mijlocul încăperii.
Încălzirea globală – o amenințare pentru toate speciile
Imensa sa colecție de fluturi și insecte nu e doar o pasiune care l-a mistuit toată viața, are și un scop bine definit, mai ales după ce evenimentele din ultimii ani i-au confirmat ceea ce bănuia de multă vreme – omul distruge natura, iar natura și omul îl vor distruge pe om.
E convins de asta și speră ca prin colecția lui să arate celor ce vor veni că natura a avut minunile ei, pe care noi le-am ignorat.
“Toți știm de încălzirea globală, de efectele ei, pe care le resimțim și noi, dar nu ne dăm seama cu adevărat de amploarea problemei. Corpul nostru are 60 – 100 de kilograme, altfel resimte schimbările de climă decât o insectă de numai câțiva centimetri, ba chiar de numai un milimetru, de la cap la coadă, cum sunt multe cazuri. Se întâmplă ceva cu animalele și insectele. Prin 55-57, capturam cel puțin 50 de insecte din aceeași specie pe noapte, acum, cu greu am adunat câteva exemplare. Merg prin aceleași locuri în care mergeam cu zeci de ani în urmă. Multe din insectele ce le găseam atunci din belșug nu mai sunt deloc, sau abia dacă mai găsesc câte un exemplar. Sunt unele care erau rare de pe atunci, acum nici vorbă să le mai descopăr. Nu știu câți oameni realizează lucrul acesta, pe câți îi preocupă. Văd că multe țări au refuzat să semneze tratatul de la Kioto, alții protestează atunci când au loc întâlniri precum G8. Protestează pentru că nu vor să mai trăiască, nici ei și nici urmașii lor. Așa cum acum dispar zilnic zeci și zeci de specii de insecte și animale, așa vor păți și oamenii, nu peste foarte mult timp. Adaptarea la mediu se face greu, poate chiar în sute de mii de ani, în nici un caz în doar 100 de ani. Trăim bine acum, dar uităm de copiii noștri, care vor fi viitoarea populație a Globului și de nepoții noștri, ce vor fi în pericol total. Îmi pare bine acum că nu am copii, ca să nu aibă cine suferi și să-mi reproșeze că nu ne-am gândit și la ei”.
Profesorul de fizică și de matematică, devenit și entomolog autodidact, e convins că colecția sa de fluturi și alte insecte, din care multe încă nedeterminate, pe care nu a reușit să le claseze, va fi de o valoare inestimabilă, pentru că respectivele viețuitoare nu vor mai exista pe Pământ.
Testamentul de aripi
E mândru de ce a realizat. În România sunt peste 4000 de specii de fluturi, îi are pe toți în colecția sa, adunați din toate colțurile țării. Mai mult de 150 de specii noi pentru fauna țării au fost descoperite de el, au denumiri latinești în care adesea se regăsesc cuvinte legate de Suceava, de locurile unde i-a descoperit, dar și de iubita sa soție, Ligia, fără de care a rămas în urmă cu 10 ani. E bucuros că prin eforturile sale, au fost descoperite aproximativ 30 de specii noi de fluturi, necunoscuți la nivel mondial, nu doar în România.
Testamentul său e scris cu aripi de fluturi, cu coduri genetice ce vor putea fi analizate în viitor, așa cum acum se cercetează fosilele dinozaurilor, iar cei ce vor vrea să tragă învățăminte din asta, vor putea face ceva pentru natură și pentru semenii lor.
Piramidele de viață lungă
În mijlocul încăperii cu pereții acoperiți de rafturi cu zeci de mii de insecte, tronează o piramidă, improvizată din lemn acoperit cu folie de aramă. Zilnic, profesorul Nemeș e nelipsit de la cura sa cu energie – o oră petrecută în piramidă, timp în care mai „paște” plante medicinale, cum îi place lui să spună, pentru că nu mai face ceaiuri din ele, ci înghite direct praful de plante tocate la râșnița de cafea. Acestea și mișcarea în aer liber, în căutarea fluturilor, l-au menținut într-o formă fizică de invidiat pentru cei 84 de ani ai săi.
O altă piramidă, din bare de fier, construită în grădină, i-a dăruit încă 5 ani de viață alături de soția sa, Ligia.
“Se plângea mereu că o doare una-alta, până când am mers cu ea la spital. Dr. Hâncu, care mi-a fost elev, a operat-o, dar când a ieșit de acolo, mi-a spus cu tristețe că are cancer, într-o fază avansată și va mai trăi maxim două luni. Ei nu i-am spus nimic, am adus-o acasă și am făcut acea piramidă în grădină, orientată spre nord, unde o duceam cu ajutorul unui vecin. Și-a revenit miraculos, iar când a venit iarna și nu mai putea sta în piramida de afară, am făcut-o pe cea din casă. Deja trecuseră cele două luni prognozate de doctor. A mai trăit 5 ani și în cele din urmă s-a stins în somn, se pare că de un atac de cord”, destăinuie Ioan Nemeș povestea piramidei din grădină.
De atunci, în fiecare an, poarta casei sale e călcată de oameni cu grave probleme se sănătate, care vor să își petreacă și ei câteva ore în miraculoasele piramide.
