Pentru trei zile, polul minifotbalului din România s-a mutat la Suceava, mai exact la baza sportivă Ramiro, unde a avut loc prima ediție a Cupei Railex Bucovina. Competiția organizată de Railex Suceava, sub egida Federației Române de Minifotbal, a fost una de un nivel foarte ridicat, în lupta pentru trofeu înscriindu-se zece echipe, printre care s-au aflat și primele patru clasate de la ediția din acest an a Campionatului Național, și anume campioana, echipa Consiliului Județean Buzău, vicecampioana Magic-Dif Pres Iași, medaliata cu bronz și gazda turneului, Railex Suceava, și Angi-Bau Concept Iași. Lista a fost completată de o altă participantă la naționale, Ozer Golden Roman, dar și câteva formații din Campionatul Municipal Suceava, Interconti, Revine, Adistal, Netcom și Kamer.
Cupa Railex Bucovina a avut și invitați de marcă, mai exact președintele Federației Române de Minifotbal, Răzvan Burleanu, și prim-vicepreședintele Paul Costaș, care au acceptat să vină la Suceava ca supervizori la prima ediție a turneului.
Trofeul Railex Bucovina a rămas la Suceava
După trei zile de meciuri foarte interesante și disputate, gazdele de la Railex Suceava au reușit să-și adjudece trofeul după ce au învins cu scorul de 4 – 2 campioana en-titre a României, echipa Consiliului Județean din Buzău.
Într-o atmosferă de sărbătoare, făcută de publicul ce a umplut tribunele bazei sportive Ramiro, finala mare avea să fie cel mai frumos meci al turneului, cu multe goluri și faze spectaculoase, mai ales de partea sucevenilor. Oaspeții din Buzău au început mai bine acest meci, dar după numai câteva minute, golgeterul gazdelor, Sorin Nicoară, reușește să deschidă scorul după ce scapă singur cu portarul și „înțeapă” mingea peste acesta și mai apoi trimite balonul în poartă cu o lovitură de cap, scor 1 – 0. Replica buzoienilor nu s-a lăsat așteptată și la faza următoare aceștia egalează cu un șut scurt din careu, mingea trecând printre picioarele portarului Tipa, 1 – 1.
Cel mai bun sportiv al Railex-ului, Sorin Nicoară, are șansa unui nou gol, dar trimite mingea în bară, după ce a întors toată apărarea adversă. Același Nicoară trimite o minge paralel cu poarta adversă și colegul său Cazacu își aduce din nou echipa în avantaj, scor 2 – 1. Campionii României nu renunță la luptă și egalează după o neglijență în apărarea suceveană, cu o minge trimisă cu schema din interiorul careului de Alin Lungu, cel care a marcat și primul gol al oaspeților, scor 2 – 2. Pe finalul primei reprize, tribunele aveau să sară din nou în aer la cel de-al treilea gol al campioanei Sucevei. Același Cazacu primește o minge în apropierea porții adverse și trimite mingea cu piciorul stâng pe lângă portarul advers, care a ieșit din poartă pentru a închide unghiul, scor la pauză 3 – 2.
Repriza a doua avea să fie una mai săracă în goluri, dar cu destule faze interesante de poartă, singurul gol fiind reușit de Bucaciuc, care a închis tabela la scorul de 4 – 2 cu un șut din afara careului.
Revine Suceava a pierdut locul III la loviturile de departajare
În finala mică a fost prezentă o altă echipă din Suceava, Revine, formație ce a pierdut în semifinale la limită în fața campioanei din Buzău, scor 0 – 1. În lupta pentru medalia de bronz, sucevenii au întâlnit echipa de pe locul patru din campionatul național, Angi-Bau Concept Iași, care a pierdut în semifinale în fața câștigătoarei trofeului, Railex Suceava, scor 0 – 4. După un meci foarte echilibrat, nici una dintre echipe nu a reușit să termine în avantaj până la terminarea timpului regulamentar, astfel că s-a trecut la loviturile de departajare, acolo unde ieșenii s-au impus cu scorul de 3 – 2.
Pe lângă trofeul câștigat, gazdele de la Railex au avut și un jucător premiat, Sorin Nicoară primind două distincții, cea de golgeter al competiției și de cel mai bun jucător al turneului. La același capitol, portarul echipei Consiliului Județean Buzău, Ionuț Popa, a fost desemnat cel mai bun goalkeeper al cupei.
La aceeași festivitate de premiere, președintele Federației Române de Minifotbal, Răzvan Burleanu i-a înmânat managerului firmei Railex, Ilie Lahman, o diplomă și o cupă, mulțumindu-i în același timp pentru implicarea sa în fenomenul minifotbalului din Suceava, dar și din România. Răzvan Burleanu a mulțumit și echipelor participante pentru efortul de a participa la Cupa Railex Bucovina, mai ales a celor venite din afara județului Suceava, și a precizat că este convins că această cupă va continua, iar nivelul acestui sport la Suceava va crește și datorită acestui eveniment.





