Fotbaliștii de la Railex ODN au aflat numele adversarului pe care-l vor întâlni pe 16 iunie la Roman, în meciul de baraj pentru calificarea la Turneul final al Campionatului Național de minifotbal, care va fi găzduit de Timișoara în perioada 30 iunie – 3 iulie. Este vorba de gruparea Fenix, câștigătoarea întrecerii județene din Neamț. Fenix a dispus în meciul decisiv de Inter Piatra Neamț, echipa foștilor fotbaliști ai Ceahlăului Ionuț Covrig, Florin Axinia și Costel Ilie.
Întrucât regulamentul Federației Române de Minifotbal permite participarea în competiție și a fotbaliștilor legitimați la grupări de Liga a IV-a, lucru interzis de organizatorii campionatului de la Suceava, formația patronată de Ilie Lahman s-a întărit în perspectiva meciului de baraj de la Roman cu câțiva fotbaliști de valoare ca Ovidiu Bosancu, Cornel Căinari, Claudiu Sevaciuc, Sorin Nicoară, toți de la Sporting Suceava, Radu Tomescu, de la Viitorul Liteni, și Adrian Ungureanu, de la Bucovina Frătăuții Noi.
Fenix Piatra Neamț nu reprezintă tocmai o necunoscută pentru fotbaliștii de la Railex ODN. Cele două formații s-au confruntat la începutul acestui an la Iași într-un meci de la Cupa Unirii, la final câștig de cauză având sucevenii, cu scorul de 2-1.
Minifotbal
Railex ODN s-a întărit serios pentru „barajul” cu campioana județului Neamț
