Sucevenii Ovidiu Bosancu (29 ani) și Sorin Nicoară (24 ani) au fost selecționați în lotul echipei naționale de minifotbal a României pentru Campionatul European, ediția din acest an a întrecerii urmând să fie găzduită de țara noastră. Cei doi au fost remarcați în mod special cu prilejul ultimei ediții a campionatului național de minifotbal, acolo unde reprezentanta județului Suceava, gruparea Railex, a lăsat o bună impresie, clasându-se în final pe locul al treilea. Interesant este că Nicoară și Bosancu s-au apucat relativ recent de minifotbal, până astă vară ei făcând parte din lotul grupării Sporting Suceava, împreună cu care au reușit promovarea în eșalonul al treilea al fotbalului românesc. „Se pare că am luat o decizie înțeleaptă atunci când am decis să renunț la fotbal, pur și simplu am simțit că minifotbalul se pliază mai bine pe calitățile mele. Faptul că voi reprezenta România la o competiție de o asemenea anvergură cum este un campionat european reprezintă o mare onoare pentru mine și voi face totul ca să răsplătesc încrederea care mi-a fost acordată”, a declarat Sorin Nicoară.
Ediția din acest an a Campionatului European de minifotbal se va desfășura la Tulcea, în perioada 4-6 noiembrie, echipa României având misiunea să-și apere titlul continental cucerit anul trecut, la Bratislava. La turneu vor participa opt dintre cele mai bune echipe naționale de minifotbal din Europa, cum ar fi Cehia, Slovacia, Grecia, Cipru, Bulgaria, Republica Moldova, Slovenia sau România.