Formația Railex este câștigătoarea fazei locale a Cupei României la minifotbal. Echipa patronată de Ilie Lahman a intrat în posesia trofeului după ce a dispus în ultimul act cu scorul de 3-1 de gruparea Activ MSN Tișăuți. Tomescu, Corban și Ghiviziu au semnat reușitele învingătorilor, în vreme ce trupa condusă de Ciprian Chir a înscris golul de onoare prin Gliga. În urma acestui succes, Railex și-a câștigat dreptul de a participa la faza națională a competiției, care se va defășura în vara anului viitor.
Iată și lotul de jucători utilizat de Railex pe durata întrecerii: Dănuț Tipa – Vlad Murariu, Andrei Bijec, Alexandru Ghiviziu, Laurențiu Berezoschi, Sergiu Corban, Viorel Stan, Mihai Guriță, Radu Tomescu, Ovidiu Bosancu, Marius Pășcănuț.
Activ MSN Tișăuți s-a bazat pe următorii jucători: Andrei Bourean, Ciprian Chir – Nae Gliga, Costel Pamparău, Daniel Fărtăiș, Claudiu Sevaciuc, Florin Turineac, Alin Neamțu, Iustin Filip, Răzvan Matei, Răzvan Haidău, Marius Arămescu.
Locul al treilea i-a revenit formației Autobest HQ Black Team, care în finala mică a beneficiat de neprezentarea celor de la Inter Conti.
Premiile individuale au intrat în posesia lui Lucian Burlacu (Inter Conti) – cel mai bun jucător, Nae Gliga (Activ MSN) – golgheter și Dănuț Tipa (Railex) – cel mai bun portar.
Partidele au fost găzduite de Baza sportivă „Ramiro” din Burdujeni și au fost arbitrate de Ovidiu Vranău și Andrei Ițco.