Un important prozator român, trecut în neființă în urmă cu nu mulți ani, avea pe lângă talent și cusurul de a mai împrumuta și de prin alte cărți idei, pasaje și chiar capitole întregi. Acuzat de plagiat, pe bună dreptate, prozatorul, care avea și o revistă, îl bălăcărea ca la ușa cortului pe cel care comisese sacrilegiul divulgării furtului literar. Răspunsul invariabil al marelui scriitor care, repet, avea și o droaie de beteșuguri, nu ținea de substanța acuzei, nu pomenea nimic de plagiat, ci se concentra, de pildă, pe mama adversarului. În sinteză, replica era cam așa: “Mă-ta a fost boarfă”. Și erau aduse argumente în ton pamfletar care mutau atenția opiniei publice de la plagiat, la moralitatea mamei criticului literar. Iar românul se dă în vânt după elemente picante din viața persoanelor publice. Prozatorul cobora iute la statutul de țață pe care-l exersa cu același talent cu care scria cărțile lui, cu același talent cu care șterpelea de la alții capitole de carte gata scrise.
Ascultând replica președintelui Băsescu, într-un Parlament pe jumătate pustiu, golit de forfota sau moțăiala parlamentarilor, mi-a venit în minte, nu știu de ce, stilul de apărare-atac al prozatorului pe care l-am evocat mai sus. Președintele României a intrat în Parlament ca un comandant de oști, pe un covor roșu, protejat dreapta-stânga de panglici ținute în mâini de sepepiști pentru a feri augusta persoană de contactul microbian cu reprezentanții presei. Presa e bună când te laudă și e mizerabilă când te critică. Oricum, în ambele situații, trebuie să-și vadă lungul nasului și să stea la locul ei. Intrat în Parlament, președintele a rostit un discurs pentru mine previzibil. N-a cerut scuze, nici direct, nici indirect, nu s-a chinuit să pară conciliant și moderator de conflicte, ci a mai turnat un bidon de gaz pe foc. Acuzele aduse clasei politice sunt corecte. Noi am zis ca gazetari lucruri și mai dure. Nedumerirea vine de la amănuntul că președintele, produs al acestei clase politice, beneficiar al atâtor avantaje văzute și nevăzute, vorbește de parcă ar fi întruchiparea Fecioarei Maria. Stau politicienii în vile naționalizate cu chirii de doi lei? Stau. Vreți un prim exemplu care-mi vine în cap? Traian Băsescu! Vreți mânării făcute cu case? Un exemplu concludent – Traian Băsescu. Vreți implicare într-un uriaș scandal de furt nu al unui teren, cum este acuzat Gigi Becali, ci al flotei României, una dintre cele mai mari din Europa? Inculpat, cu dosar deocamdată rebăgat în sertar – Traian Băsescu. Exemplele pot continua. Și atunci cu ce tupeu vorbește președintele de o clasă politică minată într-adevăr de culpe fără margini?
Unii parlamentari, mimând fecioria, așteptau ca președintele să le pupe mâna de domnișoare de pension și să le ceară scuze. Așteptau ca șeful statului, odată ajuns în Parlament, să abordeze chestiunea cererii de suspendare formulată de opoziție. Au așteptat degeaba. Subiectul a fost eludat cu totul. Ca și în cazul prozatorului cu care am început aceste rânduri, răspunsul a fost “mă-ta e…”.
E stilul, spun unii, care a consacrat un politician. E stilul Băsescu. Cu acest stil a câștigat voturile românilor. Înjurături, pitit gunoiul personal sub preș, usturoi n-am mâncat, gura nu-mi miroase, și așa mai departe. Nenorocirea este că acest stil se mulează pe momentul consumat al aderării României la Uniunea Europeană și pe momentele în derulare ale integrării României în Uniunea Europeană. Tot acest tărăboi care pleacă întotdeauna, fără excepție, de la Cotroceni, ne aruncă în mahalaua Europei, iar noi riscăm să fim considerați cetățeni nu de mâna a doua, ci de mâna a cincisprezecea ai clubului select în care, mai mult îmbrânciți, am intrat. Scandalurile care nu-și mai află sfârșit au împins în umbră și în întuneric chestiunile legate de noul nostru statut de țară. Pierdem bani (mulți), pierdem ani prețioși, pierdem prestigiu. Pe vapor, comandantul poate și râgâi după o masă îmbelșugată în fața marinarilor care-și privesc cu admirație și supușenie șeful. O țară nu e însă un vapor. Nu poți râgâi oriunde și oricând, predilect în fața camerelor de luat vederi pentru a fi auzit până în ultimul cătun electrificat din Pocreaca. Cineva îmi spune că președintele e disperat. La Washington se schimbă echipa și se schimbă inclusiv viziunea față de conducerea de la București. Băsescu, vezi Doamne, ar fi fost lăsat din brațe. Nu știu dacă americanii l-au lăsat din brațe pe Băsescu. El riscă însă să fie lăsat din brațe de români. Râsul admirativ al peluzelor se poate schimba iute în atât de exersatul huuuuoo.
