Un tânăr în vârstă de 31 de ani, din comuna Cârlibaba, a reclamat la poliție că autoutilitara cu care se deplasa pe un drum forestier i-a fost spartă și i s-a furat o sumă de bani din interior, autor fiind un afacerist cu lemn cu care are neînțelegeri legate de exploatarea de masă lemnoasă. Incidentul s-a petrecut duminică seara, pe raza comunei Breaza, pe drumul forestier „Porcescu”.
Reclamantul, Petru G., în vârstă de 31 de ani, cel care conducea o autoutilitară, a reclamat la poliție că a fost blocat pe drumul forestier de utilajul condus de Lucian M., în vârstă de 37 de ani, din comuna Slatina, care are o unitate de debitat lemn în apropiere, agresorul spărgându-i mai multe geamuri. Petru G., susține că a luat-o la fugă pentru a nu fi lovit și reclamă că după ce a abandonat autoutilitara, din torpedoul de la bordul mașinii i-a fost sustras un portofel în care avea 2.000 de lei.
La fața locului polițiștii au constatat că mașina avea ambele geamuri de la ușile laterale față sparte, un geam de la ușa din spate spart, de asemenea tabla acesteia fiind îndoită cu un corp contondent.
Conform unui comunicat al poliției, „din primele verificări s-a constatat că incidentul s-a produs ca urmare a unor neînțelegeri dintre cei doi cu privire la exploatarea de masă lemnoasă din zonă. Cercetările sunt continuate față de suspect sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și furt. Prejudiciul se ridică la aproximativ 2.800 de lei”.