Rafalele de vânt au rupt copaci și au desprins acoperișuri



Rafalele de vânt foarte puternice care s-au resimțit vineri în cea mai mare parte a județului au creat probleme în mai multe localități din județ, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava intervenind pentru a îndepărta copaci rupți, folii din tablă ajunse în stradă ori pentru a consolida acoperișuri ce dădea semene că cedează.
Pompierii au intervenit în Dolheștii Mici, pentru a defrișa o serie de arbori ce puneau în pericol case, în Gura Humorului, acolo unde tabla de pe acoperișul policlinicii orășenești era la un pas de a fi luată de vânt, și în satul Sf. Ilie, pentru consolidarea tablei și a căpriorilor desprinși de pe bârnele unei locuințe particulare, de asemenea și în municipiul Suceava, pentru consolidarea unui panou publicitar, pe str. Mărășești.
Situații ceva mai problematice au fost înregistrate în Rădăuți și Siret. În municipiul Rădăuți, un arbore se prăbușise în stradă, blocând circulația pe strada 1 Mai, în cădere acesta rupând cabluri electrice și un stâlp de joasă tensiune. Pompierii de la Detașamentul Rădăuți au intervenit și au degajat imediat strada.
La Siret, aproximativ o sută de metri pătrați de tablă de pe acoperișul unui bloc de locuințe situat pe strada Mihai Teliman se prăbușiseră pe carosabil, în drum ajungând și materiale de construcții de pe acoperiș.
Aceste evenimente se petrecuseră până vineri după-amiază, în jurul orei 16.00.
Avertizările meteorologice emise pe parcursul zilei de vineri de ISU Suceava au anunțat intensificări de vânt care au atins frecvent 70 de kilometri pe oră și izolat chiar 90 de kilometri la oră.