Eficientizare activitate

Raed Arafat promite sprijin pentru deblocarea posturilor din sistemul sanitar sucevean

Prezent la Iași, la finele săptămânii trecute, la o întâlnire la care au participat și reprezentanți ai sistemului sanitar sucevean, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătății dr. Raed Arafat a promis că va face intervenții la Guvern pentru a debloca parțial posturile din sector. „I-am expus problemele privind încadrarea cu personal și ne-a promis că ne va ajuta. Nu cerem deblocarea tuturor posturilor din structură, ci doar a celor absolut necesare pentru o funcționare normală”, a spus ieri șeful DSP Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu.
El a explicat că, în județ, situația este critică la Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) de la Spitalul Suceava și la Serviciul de Ambulanță. „Am auzit că la UPU doi medici vor să plece la muncă în străinătate. Dacă acest lucru se întâmplă, unitatea trebuie desființată, fiindcă nu se mai poate lucra. Doctorii vor să treacă granița nu din cauza salarizării proaste, ci a faptului că aici sunt foarte stresați, în lipsa unui număr suficient de angajați. La Ambulanță, din șapte asistenți pe tură, doi sunt fie în concediu, fie în zilele lor libere, în condițiile în care orele suplimentare nu se mai plătesc. În cinci oameni nu reușesc să facă față tuturor solicitărilor, așa că trebuie să vedem care este minimul necesar și să-l asigurăm”, a punctat șeful DSP Suceava, adăugând că „nu se poate vorbi de servicii medicale de calitate fără personal suficient”.

Recomandări

Dr. Raed Arafat afirmă că baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc va fi operațională în maximum o lună

Pierderea atractivității spitalului din Suceava pentru medicii urgentiști trebuie analizată, a declarat la Suceava șeful DSU, dr. Raed Arafat

Pierderea atractivității spitalului din Suceava pentru medicii urgentiști trebuie analizată, a declarat la Suceava șeful DSU, dr. Raed Arafat

Consilierii județeni au aprobat două noi posturi de medic oncolog la spitalul clinic din Suceava, dar acestea vor putea fi ocupate doar cu acordul Guvernului