Până la sfârșitul lui 2011 vor exista servicii SMURD în toate județele României, în prezent fiind făcute demersuri pentru realizarea acestora în ultimele șase județe, printre care Sălaj, Covasna, Tulcea și Gorj, a anunțat, ieri, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătății Raed Arafat.
Subsecretarul de stat a spus, cu ocazia aniversării a trei ani de existență a Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare București, că pe lângă extinderea la nivel național al serviciilor SMURD, un alt obiectiv al Ministerului Sănătății vizează suplimentarea echipajelor existente atât în cadrul serviciilor de ambulanță cât și ale Serviciului.
„În prezent există 240 de echipaje SMURD și intenționăm suplimentare cu încă 50 de echipaje noi. Cu toate acestea, deficitul este destul de mare, de aproximativ 100-200 de echipaje, atât la ambulanță cât și la SMURD”, a precizat Raed Arafat.
De asemenea, în baza contractului-cadru vor fi achiziționate șase elicoptere ușoare medicalizate, licitația pentru achiziția acestora urmând să aibă loc în luna iunie.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență a început achiziția unor echipamente în premieră pentru accidente nucleare, iar acestea vor exista în fiecare județ, având importanță atât în detectarea substanțelor radioactive cât și în decontaminarea zonei, a declarat, cu această ocazie, colonelul Marcel Lucaciu, șeful IGSU.
El a precizat că este vorba de mașini chimice, biologice, radiologice și nucleare care au o componentă importantă în detectarea substanțelor radioactive și decontaminarea zonelor. Fiecare județ va avea o astfel de mașină și, de asemenea, vor exista șapte laboratoare de specialitate, a precizat Lucaciu.
Primele dispecerate integrate ambulanță și ISU ar putea funcționa din iunie
Primele dispecerate integrate ambulanță și ISU ar putea funcționa începând din luna iunie, existând deja zece județe care au solicitat să intre voluntar în acest program.
„Avem deja solicitări din partea a zece județe să intre în acest sistem. La București nu putem vorbi încă de dispecerate integrate, întrucât intervențiile în această zonă sunt foarte complexe și trebuie un plan foarte serios, cu spații foarte bine gândite pentru realizarea acestui proiect”, a spus subsecretarul de stat Raed Arafat.
Extindere
Raed Arafat: Până la sfârșitul anului vom avea SMURD în toată România
