Raed Arafat: Nu sunt interesat să intru în politică, nu voi candida la Primăria Capitalei



Subsecretarul de stat Raed Arafat spune că nu este interesat să intre în politică nici acum, nici în viitor și nici nu intenționează să candideze la funcția de primar general al Capitalei, singura preocupare rămânând medicina de urgență.
„Am spus și repet, nu sunt interesat să intru în politică nici acum și nici în viitor. Aș vrea să se înțeleagă acest mesaj. Nu am nicio intenție de a intra în politică. Nu voi candida la funcția de primar al Capitalei”, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX subsecretarul de stat Raed Arafat, după ce în presă au apărut informații potrivit cărora ar putea candida la Primărie.
În ianuarie, vicepreședintele PDL Mihaela Popa susținea că fenomenul Arafat arată o foame a societății civile pentru profesioniști, adăugând că „notorietatea și credibilitatea” acestuia îl recomandă a fi „un bun candidat pe vot uninominal, poate chiar contracandidatul lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei”.
„Fenomentul Arafat arată clar o foame a societății civile pentru profesioniști, experți și oameni integri din orice domeniu. Notorietatea și credibilitatea doctorului Raed Arafat îl recomandă a fi un foarte bun candidat pe vot uninominal, poate chiar contracandidatul doctorului Sorin Oprescu la Primăria Capitalei”, afirma atunci Mihaela Popa.
Vicepreședintele PDL mai spunea că în fiecare comunitate există fenomenul Arafat, ea adăugând că fiecare comunitate ar putea la viitoarele alegeri să-i scoată în față pe acei oameni care au făcut ceva pentru societate.
Raed Arafat a revenit în Ministerul Sănătății pe postul de subsecretar de stat la o săptămână după ce demisionat din funcție în urma nemulțumirilor privind noile prevederi referitoare la medicina de urgență din proiectul Legii sănătății și ca urmare a criticilor formulate la adresa lui de către președintele Traian Băsescu.



Recomandări