Subsecretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătății, Raed Arafat, s-a declarat impresionat de investițiile făcute la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Raed Arafat și președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, au vizitat în cursul zilei de ieri mai multe secții modernizate ale spitalului județean. După vizită, Arafat a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că Spitalul Județean Suceava se apropie de nivelul altor unități spitalicești din orice țară din Europa, atât ca aspect, cât și din punctul de vedere al calității serviciilor medicale.
„La spitalul județean am rămas foarte plăcut impresionat de nivelul renovărilor și de felul în care arată. Efectiv sunt aspecte pentru care pot să vă invidieze foarte multe spitale din România. Am văzut Blocul Operator, care este extrem de modern, dar și lucrările de renovare de la Secția de Ginecologie. Oricum, putem vorbi efectiv de un spital care din ce în ce mai mult se apropie de nivelul altor spitale din orice țară europeană, ca și calitate, dar și ca aspect”, a spus Raed Arafat. El a ținut să-i felicite atât pe „colegii” din Spitalul Județean Suceava, cât și Consiliul Județean pentru eforturile depuse pentru investițiile făcute în vederea creșterii calitative a actului medical.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că această instituție va continua să sprijine financiar lucrările de investiții de la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
„În acest moment, lucrări de renovare sunt realizate la circa 75% din spațiile spitalului, cu tot ce înseamnă și dotare. Mai sunt elemente de funcționalitate, inclusiv în zona Unității de Primire a Urgențelor, pe care le-am discutat deja, și vom face un efort din partea Consiliului Județean, astfel încât acel aparat de radiologie care acum folosește filmul clasic să fie retehnologizat”, a spus Nechifor.
În cadrul discuțiilor cu Raed Arafat, șeful administrației județene a mai susținut ideea continuării finanțărilor pentru spitalele sucevene, făcând referire în special la Spitalul Municipal din Fălticeni.
Apreciere
Raed Arafat: Am rămas plăcut impresionat de Spitalul Județean Suceava
