Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) Adrian Rădulescu a declarat că MADR dorește să finalizeze plățile pe suprafață către fermieri în luna martie, cu trei luni mai repede decât termenul limită stabilit la nivel național, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Adrian Rădulescu a declarat, vineri, într-o întâlnire cu fermierii desfășurată la Zalău, că, până în prezent, au fost finalizate plățile pe suprafață către 80.000 de fermieri, urmând ca în luna februarie alți 1.100.000 de fermieri să își primească sumele cuvenite.
„Vrem ca pentru luna martie să mai rămână de efectuat plățile către 800.000 de fermieri, pentru a încheia în martie plățile pe suprafață, și nu în 30 iunie, care este termenul limită. La 30 iunie, vrem să fim pregătiți să eliberăm adeverințe către fermieri, astfel ca aceia care vor să ia credite pentru anul agricol 2011 să aibă banii necesari pentru începerea activității”, a declarat Adrian Rădulescu.
Potrivit sursei citate, anul trecut, s-au plătit în termen 98 la sută din totalul subvențiilor acordate agricultorilor prin intermediul APIA, România fiind unul din cele patru state UE care au realizat acest lucru.
Adrian Rădulescu a declarat că, în perioada 2014-2020, subvențiile care vor fi acordate fermierilor vor crește, putând ajunge, de exemplu, în cazul subvenției pe suprafață, la 210-220 de euro/ hectar.
Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Adrian Rădulescu s-a aflat, vineri, la Zalău, în cadrul unei serii de vizite în județele din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. La Zalău, Rădulescu s-a întâlnit cu fermierii din județ și cu autoritățile din domeniul agriculturii.