Clarificări

Rădulescu: Legea privind amplasarea radarelor la vedere a trecut cu votul deputaților PSD



Deputatul PSD de Suceava Alexandru Rădulescu
Deputatul PSD de Suceava Alexandru Rădulescu

Deputatul PSD de Suceava Alexandru Rădulescu a declarat că legea cu privire la amplasarea la vedere a radarelor a fost adoptată în Camera Deputaților cu votul majoritar al parlamentarilor social-democrați. „Așa cum s-a grăbit să anunțe un coleg deputat liberal, în Camera Deputaților s-a adoptat o lege importantă referitoare la circulația pe drumurile publice. Această lege stipulează faptul că dispozitivele destinate măsurării vitezei vor fi instalate exclusiv pe autoturismele ce poartă însemnele Poliției Rutiere”, a amintit Alexandru Rădulescu. El a spus că deputatul liberal are tot dreptul să se mândrească cu apariția acestei legi, pentru că este unul din inițiatori, însă a subliniat faptul că adoptarea acestei legi, cu 186 de voturi „pentru”, 21 de voturi împotrivă și 6 abțineri, reprezintă un semn de normalitate. „Însă normalitatea unei comunicări politice decente l-ar fi obligat să-și înceapă comunicatul cu mulțumiri aduse colegilor deputați din PSD și în primul rând colegilor deputați social-democrați suceveni care au votat în favoarea inițiativei dumnealui într-un gest de normalitate a activității politice. Și fac această afirmație deoarece din cei 186 de deputați care au votat pentru această lege, 110 au fost de la PSD, doar 34 de la PNL, din totalul de 68 de colegi ai dumnealui, iar restul de la celelalte partide politice”, a arătat Alexandru Rădulescu. Parlamentarul PSD de Suceava a ținut să evidențieze faptul că deputații USR au votat împotriva acestei legi, care cu adevărat instalează o stare de normalitate.
„Consider că prin votul dat pentru această propunere legislativă, deputații social-democrați demonstrează încă odată că atunci când este vorba de interesele românilor reușesc să depășească orgolii meschine de interes partinic”, a încheiat Alexandru Rădulescu.



Recomandări

Alexandru Băișanu a inițiat o lege pentru interzicerea creării și utilizării de conturi personale pe platformele de socializare de către copiii cu vârsta sub 16 ani

Un teren plin de bălării și clădiri în paragină, obiectul unei sesizări a președintelui României la Curtea Constituțională

Un teren plin de bălării și clădiri în paragină, obiectul unei sesizări a președintelui României la Curtea Constituțională
Un teren plin de bălării și clădiri în paragină, obiectul unei sesizări a președintelui României la Curtea Constituțională