Rădulescu le scrie președinților Parlamentului că PDL se disociază de scrisoarea către Poettering



Deputații PDL se disociază de scrisoarea trimisă președintelui Legislativului UE de către președinții celor două Camere ale Parlamentului de la București, se arată într-o scrisoare adresată lui Nicolae Văcăroiu și Bogdan Olteanu, miercuri, de liderul grupului PDL din Cameră, Cristian Rădulescu „În calitate de lider al grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal din Camera Deputaților, mă fac purtătorul de mesaj al colegilor mei deputați prin care ne disociem de inițiativa prezentată membrilor celor două Birouri Permanente de a trimite, sub semnăturile dumneavoastră, o scrisoare de protest președintelui Parlamentului European, domnului Hans-Gert Pöttering”, se arată în scrisoarea lui Rădulescu, remisă agenției MEDIAFAX.
Rădulescu menționează că deputații PDL consideră acest demers „ca dovada clară că nu au fost înțelese nici obligațiile asumate de România în procesul de aderare la Uniunea Europeană și nici semnificația procesului de monitorizare a justiției române”.
„Criticile adresate de Comisia Europeană sunt, în perspectiva Partidului Democrat-Liberal, pertinente și binevenite, în folosul cetățenilor români. Țâfna afișată în relația cu instituțiile europene nu este un mijloc în apărarea demnității poporului român. Partidul Democrat-Liberal consideră că cetățenii români se vor simți mai demni în momentul în care afirmația că nimeni nu este mai presus de lege va deveni o realitate”, scrie liderul grupului PDL din Cameră.
El menționează că pentru ca dezideratul încetării monitorizării în vara anului 2009, „obiectiv propus de președintele României și acceptat de toate partidele politice”, să fie tradus în fapt este nevoie de o colaborare deplină cu instituțiile europene la nivel declarativ și faptic.
„În speranța că veți reconsidera oportunitatea proiectului de scrisoare, vă asigur, domnilor președinți, că Partidul Democrat-Liberal va colabora cu celelalte forțe politice responsabile în acele proiecte care să contribuie în mod real la împlinirea destinului european al României și al cetățenilor săi”, se arată în încheierea scrisorii.
Președinții Senatului și Camerei Deputaților, Nicolae Văcăroiu și Bogdan Olteanu, au redactat o scrisoare adresată președintelui Parlamentului European în care cer PE să formuleze un punct de vedere propriu privind „afirmațiile defăimătoare la adresa Parlamentului României” aduse în raportul CE din iulie.
Scrisoarea precizează că, la nivelul Parlamentului României, „se înregistrează o mare și firească nemulțumire” față de faptul că această instituție nu a fost consultată cu privire la raportul CE din iulie.
În Raportul Comisiei Europene se fac mai multe referiri critice la adresa Parlamentului României și este „anormal ca prima instituție fundamentală a statului de drept să nu fi fost consultată”, se arată în scrisoare.
În scrisoare se menționează că este pentru prima dată când un organism executiv al UE, respectiv Comisia Europeană, „își permite”, contrar prevederilor Tratatului constitutiv, să critice un parlament național.
Președintele PDL, Emil Boc, consideră că președinții celor două Camere ale Parlamentului, Bogdan Olteanu și Nicolae Văcăroiu, ar trebui să-și dea demisia de onoare pentru că „i-au sfidat pe români când au făcut din Parlament o instituție de apărare a infractorilor”.
Boc a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că a văzut „cu stupefacție” scrisoarea președintelui Camerei Deputaților și a președintelui Senatului, care se arătau „jigniți și revoltați” de criticile Comisiei Europene la adresa Parlamentului.
„Parlamentul României este al românilor, nu al domnilor Olteanu și Văcăroiu. Dacă se simt jigniți în demnitatea națională, le spun direct că românii s-au simțit jigniți că Parlamentul României este un scut al apărării infractorilor și al persoanelor certate cu legea penală. Asta înseamnă jignirea demnității naționale, să te transformi dintr-o instituție de reprezentare a cetățeanului în una de apărare a persoanelor certate cu legea penală”, a spus Boc.
Emil Boc consideră că scrisoarea adresată PE de Bogdan Olteanu și Nicolae Văcăroiu nu are nimic cu logica democratică și este produsul unor ambiții personale ale celor care doresc să transforme Parlamentul într-o instituție de protejare a persoanelor certate cu legea penală.
În replică, președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, îi transmite liderului PDL, printr-un comunicat de presă, că proiectul de scrisoare ce-l are ca destinatar pe președintele Parlamentului European nu este inițiativa sa, fiind necesar votul Parlamentului.
„Dacă ar fi avut curiozitatea să se informeze, înainte de a da declarații publice televizate, ar fi aflat că nu mi-am însușit acest proiect. Ca fost parlamentar, dacă ar fi știut vreodată cum funționează această instituție, ar fi aflat că o astfel de inițiativă are nevoie de votul Parlamentului, nu poate fi aprobată de Biroul Permanent. Nu-i găsesc nici o scuză domnului Boc că vorbește din Cluj-Napoca despre ceea ce se întâmplă la București, atâta vreme cât are suficienți colegi care stau la Biroul Permanent al Camerei Deputaților. Domniile lor ori nu sunt interesate să asculte ce se discută în cadrul acestui for de conducere, ori nu vor să-și informeze președintele de partid”, se arată în declarația lui Olteanu, remisă miercuri agenției MEDIAFAX.