Directorul demisionar al SRI, Radu Timofte, și-a trimis, ieri, demisia la Camera Deputaților, după ce conducerea Parlamentului a avut obiecții săptămâna trecută față de „cererea de eliberare din funcție” depusă la Președinție.
Demisia lui Timofte a fost depusă la Cabinetul președintelui Camerei Deputaților și este datată 31.07.2006.
„Subsemnatul Timofte Alexandru Radu, director al Serviciului Român de Informații, am luat la cunoștință despre solicitatea Birourilor permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților de a-mi exercita în continuare funcția, până când Parlamentul va hotărî eliberarea din această funcție. Am apreciat și apreciez în continuare că solicitarea eliberării din funcție adresată domnului președinte Traian Băsescu este echivalentă cu solicitarea de demisie.
Vă rog, domnule președinte, să primiți demisia mea din funcția de director al Serviciului Român de Informații”, se arată în documentul depus la președintele Camerei Deputaților.
Președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, a precizat că are mandatul Birourilor Permanente ale celor două Camere ca în cazul în care va primi o astfel de solicitare să înainteze această cerere Comisiei pentru controlul activității SRI.
„Această comisie, pe care am și informat-o, va trebui să elaboreze un raport care să fie înaintat plenului celor două Camere ale Parlamentului. Am vorbit cu domnul președinte al Senatului, Nicolae Văcăroiu, deja despre această problemă”, a precizat Olteanu.
El consideră că în cazul Radu Timofte nu se pot aplica prevederile din Codul Muncii.
„Părerea mea personală este că nu putem vorbi despre aplicarea prevederilor din Codul Muncii, pentru că, dacă dai afară un demnitar, trebuie să-i spui și de ce pentru că altfel te dă în judecată, câștigă, și trebuie să-l pui la loc în funcție. Eu cred că aici s-ar putea folosi anumite prevederi din Legea de organizare și funcționare a Guvernului”, a mai spus Olteanu.





