Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat, joi, că va încerca, în primele trei luni ale anului, să plătească polițiștilor banii pentru echipament restanți din 2012, iar până în trimestrul al treilea să fie achitate și sumele aferente anului 2013.
Radu Stroe a spus că joi s-a întâlnit cu „activul de comandă” din Ministerul Afacerilor Interne și au discutat despre buget, atât din perspectiva reorganizării generate de trecerea Administrației la Ministerul Dezvoltării Regionale, cât și din cea a bugetului propriu-zis pentru 2013.
Ministrul a adăugat că, deși nu este deloc optimist în ce privește bugetul, va încerca, în primele trei luni ale anului, să asigure plata către polițiști a sumelor restante pentru echipament rămase din 2012 (aproximativ 2.000 de lei pentru fiecare polițist, n.r.), iar până în trimestrul al treilea să-și primească toți banii de echipament și pentru anul 2013.
„Nu este vorba despre creșteri salariale, este vorba doar despre niște drepturi bănești pe care polițiștii le au”, a explicat ministrul Afacerilor Interne.
Stroe a adăugat că le-a comunicat șefilor structurilor din MAI faptul că oamenii care au fost de serviciu în zilele de sărbători trebuie neapărat să-și recupereze zilele libere.
Radu Stroe declara, în 21 decembrie 2012, la audierea în comisiile de specialitate din Parlament pentru avizarea propunerii sale la conducerea Ministerului Afacerilor Interne, că polițiștii au salarii mici, iar calitatea vieții acestora nu se ridică la nivelul muncii pe care o prestează, precizând că îi este „rușine vizavi de banii de haine și norma de hrană” și că speră să le poată acorda aceste sume.
„Ne este rușine vizavi de banii de haine și norma de hrană pentru polițiști. 2.200 de polițiști au arat toate drumurile și toate străzile României unde iarna și-a făcut de cap. Ce să le faci? Măcar banii de hrană să-i primească. Vom discuta cu ministrul Finanțelor. Vom vedea ce vom face cu banii de uniforme, va trebuie să facem ceva și cu indemnizația lor, pentru că nu se poate așa. Nu mai dispun de chirie și în plus de asta există și anomalii. Săracul agent cu o mie pe lună trebuie să plătească aceeași chirie ca și generalul cu 6.000-7.000 de lei pe lună”, a spus atunci Radu Stroe.