De la ultimii martori ai vremurilor fanariote, ai ocupațiilor și războaielor rusești și turcești, de la oamenii care au trăit zorii schimbărilor și ai ideii naționale, de la cei care au făcut Unirea Principatelor și ne-au așezat între națiunile Europei sub domniile lui Cuza și Carol I, Radu Rosetti a adunat chipuri și întâmplări alcătuind o lume care nu vrea să treacă în uitare.
Sub pana sa, știința istoricului cercetător al arhivelor se împletește cum nu se poate mai fericit cu harul de povestitor moștenit de la părinți și bunici. Împreună cu amintirile, povestirile sale alcătuiesc opera ultimului mare cronicar moldovean.
„Părintele Zosim – scrie Radu Rosetti – era un povestitor neîntrecut, având un repetoriu nesfârșit de povești minunate de tot felul. Povești despre sfinți uciși de păgâni în chinuri, povești despre Ștefan cel Mare… povești despre părinți, surori, mirese și frați robiți, pe care fii, miri și chiar viteji neînrudiți cu acei nenorociți îi scăpau din robie prin sabie, prin meșteșug, prin bani; povești despre prunci duși de turci departe în țara lor spre a face din ei ieniceri, care prin înțelepciune, sânge rece și îndrăzneală izbuteau să se-ntoarcă acasă, venind pe jos tocmai de la Bagdat și de la Misir, povești despre șiretlicuri de ale grecilor… povești din vremea răscoalei lui Pasvantoglu, pașa de la Vidin, împotriva sultanului, apoi povești despre nemți cu coadă, despre Prozorovski și despre Camenski, despre isprăvile volintirilor, despre prăzile lor și ale turcilor în țară, povești despre chipul cum s-o aruncat în aer viteazul căpitan Iordache, la Secu și despre câte altele, nenumărate și toate frumoase. Și povestea curgea din gura moșneagului fără întrerupere, lin și limpede, într-un grai frumos și nemeșteșugit…“.
Sursa: www.libris.ro