Funcție

Radu Reziuc a fost ales președinte al Ligii Aleșilor Locali din PMP Suceava



Radu Reziuc a fost ales președinte al Ligii Aleșilor Locali din PMP Suceava
Radu Reziuc a fost ales președinte al Ligii Aleșilor Locali din PMP Suceava

Noul președinte al Ligii Aleșilor Locali din cadrul Organizației Județene Suceava a PMP este consilierul local Radu Reziuc. Ședința de alegeri pentru desemnarea președintelui Ligii Aleșilor Locali din PMP Suceava a avut loc duminică, în prezența liderului organizației județene, Marian Andronache. În aceeași ședință au fost stabilite și o serie de măsuri de organizare a campaniei PMP pentru alegerile europarlamentare. După alegerea ca lider al Ligii Aleșilor Locali din PMP Suceava, Radu Reziuc și-a prezentat planul de acțiune pentru următorul an, el insistând în mod special pe implicarea membrilor acestui partid în viitoarele campanii electorale.
„Noi, aleșii locali ai PMP Suceava, suntem piatra de temelie a Filialei Județene. Tot noi trebuie să fim cărămizile pe care se construiește succesul partidului în alegerile europarlamentare. De aceea, trebuie să ne implicăm necondiționat în campanie și să obținem cel puțin aceleași rezultate ca la alegerile locale din 2016. Am încredere că putem să obținem un procent cu două cifre. Sunt alături de dumneavoastră, vă voi sprijini în orice activitate de implementare a proiectelor dumneavoastră pentru prosperitatea comunităților locale din care faceți parte”, le-a transmis Radu Reziuc aleșilor locali ai PMP Suceava care l-au votat.



Recomandări

USR Suceava face un apel ferm pentru eliminarea păcănelelor din localitățile județului și solicită primarilor și consiliilor locale să scoată „industria dependenței” din comunități

Deputatul USR Suceava, Emanuel Ungureanu, și președintele Organizației Județene Suceava a USR și primar al orașului Milișăuți, Vasile Cărare
Deputatul USR Suceava, Emanuel Ungureanu, și președintele Organizației Județene Suceava a USR și primar al orașului Milișăuți, Vasile Cărare

Primarul Radu Reziuc, reținut pentru violență în familie, a fost suspendat din PSD Suceava la propunerea deputatului Eugen Bejinariu

La perchezițiile de la cabana primarului Reziuc din Dragomirna nu a fost găsit pistolul cu care și-ar fi amenințat concubina

Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, și-a agresat concubina și ar fi amenințat-o cu un pistol
Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, și-a agresat concubina și ar fi amenințat-o cu un pistol