Ca urmare a faptului că Rapid Suceava nu a jucat în etapa a XXVI-a a Ligii a III-a și nu va evolua nici în runda următoare, din cauză că grupările Willy Bacău și Cetatea Suceava s-au retras din competiție încă dinainte de startul sezonului, antrenorul Ioan Radu a programat pentru ieri și alaltăieri pe Areni două meciuri test în compania echipelor de juniori republicani de la Sporting și LPS Suceava. „Pe lângă faptul că încercăm să ne îmbunătățim pe cât se poate fotbalul pe care îl practicăm, am urmărit să fac cât mai plăcute și diversificate ședințele de pregătire pe acest final de campionat. Totodată, am vrut să văd ce progrese au mai făcut în ultima vreme jucătorii care activează la echipele de juniori din municipiul reședință de județ”, a declarat Ioan Radu. Cu prilejul acestor două meciuri de verificare, tehnicianul Rapidului a testat și trei tineri fotbaliști care ar putea îmbrăca tricoul grupării „ceferiste” începând din viitorul sezon, este vorba de Roxandari (Foresta Moldovița), Hapciuc (Ceahlăul Piatra Neamț – juniori) și Gavriliuc (ex-LPS Suceava).