În zilele în care, la Gura Humorului, martirul Radu Bercea era marginalizat, vedea lumina tiparului, la Drobeta Turnu Severin, în Editura „Profin”, cutremurătoarea carte a foștilor deținut politici Radu Bercea și Nicolae Ianăși: „Deportații”, cu un subtitlu orientativ pentru suficienții de astăzi, anticomuniști de circumstanță și complici, prin nepăsare, ba chiar prin imbecilă ranchiună, ai torționarilor de ieri: „via Dolorosa / Bărăgan / 18 iunie 1951”.
Radu Bercea, artistul pe care Gura Humorului nu-l merită, a zăcut în temnițele și lagărele comuniste, între anii 1959-1964, iar Nicolae Ianăși, martir mehedințean al spiritualității românești, între anii 1958-1964, cei doi cunoscându-se, „unul student și celălalt tânăr absolvent de facultate, în postură de sclavi… în lagărele de muncă silnică”, dar cartea aceasta, ieșită la lumină exact în ziua în care humorenii scuipau inconștienți pe rănile lui Radu Bercea, nu despre suferințele lor povestește, ci despre calvarul deportaților, început în „15 iunie 1951, Duminica Rusaliilor, zi de sărbătoare pentru toți creștinii ortodocși”, această agresivitate criminală a românilor împotriva românilor fiind săvârșită la asmuțirea Hotărârii nr. 344 din 15.03.1951 a Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Române, document malefic, pe care autorii îl reproduc, în facsimil, chiar la începutul cărții.
Martirizați, din pricina dragostei de neam și țară
Deportați în propria lor țară au fost, în majoritate, bucovinenii și basarabenii, care, din prea multă dragoste de neam și țară, și-au abandonat gospodăriile din teritoriile ocupate, stabilindu-se prin județele din vecinătatea frontierei cu Serbia, Mehedinți, Caraș-Severin și Timiș, cu speranța unui nou început. „Deodată, în miez de noapte (noaptea de Rusalii), s-au trezit cu bătăi în ușă, urlete și lătrat de câini și cu casa înconjurată de armată. / Erau cu toții arestați, neavând voie să părăsească incinta gospodăriei și nici să comunice cu vecinii… / Erau obligați ca, în maximum 2 ore, să strângă din casă și din gospodărie, sub strictă supraveghere, ce cred de cuviință și să plece, sub pază armată, într-o direcție necunoscută”.
Povestea, cu spaima deportării în Siberia, cu sufocări în vagoane de vite, cu brutalități și cu o nejustificată vrăjmășie, este spusă de Nicolae Ianăși și ilustrată, prin vreo șaizeci de desene color, de Radu Bercea. Ilustrate este impropriu spus, pentru că ambii autori retrăiesc frânturi din suferința neamului, deportații intersectându-se, întru martiriu, cu intelectualii din lagărele de exterminare prin muncă forțată. O pustietate de sfârșit de lume, cea a Bărăganului, în care, țăruș cu țăruș, au fost îmbrânciți în suferință bucovinenii și basarabenii care refuzaseră să rămână sub ocupație bolșevică. Bordeie, colibe, muncă sub pază, muncă istovitoare, apoi, pe neașteptate, un tânguit sfâșietor, cel al Dr. Maria Bălăceanu, care s-a „născut în Bărăganul îndepărtat”, o poveste tulburătoare, pe care cei doi autori o găzduiesc în cartea lor (cartea lor, suferința mult prea multora). Ceva mai încolo, desenată pe o suprafață însângerată, coperta cărții Elenei Spijavca, „Munci și zile în Bărăgan”, apoi o cruce din lemn cioplit, pe fundalul unei întinderi, care se reazămă în albăstrimea străvezie a munților din cer. „În disperarea că nu vor mai scăpa niciodată din pusta Bărăganului, și-au construit biserici”. Chipuri, oameni, suflete tragice, deși nevinovate, istorie: „Oare o să mai apuc să fiu liber? O să pot să mai ajung o dată acasă, în satul meu drag? Ce-o fi la mine, acasă?”.
Radu Bercea n-a mai ajuns, decât târziu, în vara acestui an, după umilirea de la Gura Humorului.
Bărăganul îndepărtat… pusta Bărăganului
Povestea aceasta tristă și tragică nu s-a prea spus, iar când s-a spus, nu s-a prea auzit. Noi suntem anticomuniști doar cu răgete electorale, nu și prin compasiune, nu și prin solidaritate de partea suferinței. „Prin această serie de lucrări (publicate în carte), Radu Bercea justifică și menirea artistului-cetățean, angajat în problematica societății contemporane”, notează, pe copertă, Dr. Maria Bălăceanu. Dar, în făloasa noastră Bucovina, mai are cineva nevoie de un artist-cetățean precum Radu Bercea?
