Mărturii grafice

Radu Bercea expune la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Iași

Artistul plastic humorean Radu Bercea, care cu câteva zile în urmă a fost desemnat ca președinte onorific al Grupului artistic independent „Domino”, expune vineri, 13 noiembrie, începând cu ora 17.00, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Iași.
Expoziția, cu genericul „Memoria retinei gulagului românesc”, un grupaj de mărturii grafice din infernul concentraționar al închisorilor comuniste și al coloniilor penitenciare de muncă, prin care artistul a trecut ca deținut politic în tinerețe, va fi etalată în cadrul unui eveniment de lansare de carte, organizat de Casa de Cultură ieșeană, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași, Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național Iași, editurile Presa Bună și Performantica și Asociația „Scutul Albastru”.
Cărțile care vor fi lansate, „Cartea noimelor” și „Azilanta”, poartă semnătura lui Aurel Brumă, iar Radu Bercea este ilustratorul uneia dintre ele.
Invitați: Maria Beloșevschi, pr. Corneliu Cadar, Nicolae Crețu, Nicu Gavriluță, Mihaela Grădinariu, acad. Alexandru Zub, Mihaela Werner. Moderatorul evenimentului va fi scriitorul Adi Cristi.

Recomandări

Expoziție dedicată Zilei Bucovinei, lansată de artistul Radu Bercea sub denumirea „Culorile Bucovinei”, la Gura Humorului

Expoziția „Arta ca mărturisire și destin” de la Câmpulung Moldovenesc, un regal al creației purtând semnătura Radu Bercea

Lucrări de pictură și realizări în tehnici proprii au deschis orizontul unei noi expoziții ”Simfonii de toamnă”, semnată Radu Bercea, la Fălticeni

„Fălticeni – Mon Amour”, la ediția a V-a: Trei zile de cultură, prietenie și recunoaștere a valorilor locale