Într-o micuță sufragerie de la etajul III al unui bloc din orașul Gura Humorului, pe bulevardul Bucovina, se aude la radio Joseph Haydn.
Camera e plină de tablouri, de fapt e greu să mai găsești vreun loc fără tablouri în tot apartamentul, iar proprietarul se așază în fața unui șevalet. Să vă fac prezentările: Radu Bercea. Pictor, grafician. Artistul plastic cu cea mai intensă activitate expozițională din arealul bucovinean.
Cu părul albit de trecerea anilor, cu o privire caldă, de bunic mulțumit și împăcat cu tot ce i-a dat viața, cu bune, cu rele, Radu Bercea face ce știe el mai bine: pictează.
„Pictura pentru mine este o latură a vieții mele. Prin pictură eu de multe ori mă detașez, uit de necazuri, de suferință”, începe să-mi povestească artistul, în timp ce pe bucata de carton de pe șevalet prinde contur un peisaj de iarnă.
Iar de necazuri, suferință și umilințe nu a dus lipsă.
La 19 ani, condamnat la 20 de ani de muncă silnică și zece ani de degradare civică
La câțiva ani de la naștere a rămas orfan de tată. Părintele său a murit pe front, în timp ce lupta pentru armata română împotriva rușilor. Artistul, pe atunci un copil de numai câțiva ani, a ajuns la Gura Humorului, după ce mama sa și un unchi s-au refugiat în micuțul orășel de munte.
„Desenam încă de pe atunci scene de război, cu nemții și rușii, și făceam tot felul de desene”, își amintește pictorul.
La 19 ani, era elev la Arte Plastice, la Iași, când a fost arestat de comuniști.
30 aprilie 1959. Nu poate uita acea zi. Și totul de la o vorbă aruncată unor colegi: „Le-am spus unor colegi că rușii nu au venit să ne elibereze, ci au venit să ne ocupe. Ei, și sigur că cineva m-a turnat”.
Acuzația: uneltire contra ordinii sociale. Sentința: condamnat la 20 de ani de muncă silnică și zece ani de degradare civică.
A stat închis doar cinci ani, după ce pedeapsa i-a fost redusă. Au fost, însă, cinci ani cumpliți, prin închisori și colonii penitenciare de muncă forțată.
„Am fost de două ori distrofic, am ajuns la un moment dat la 48 de kilograme și o dată la 46 sau 45 (kg – n.r.), nu mai țin mine. Sergenții majori erau câteodată atât de extenuați că nu mai puteau bate”, rememorează artistul.
Nici atunci, în acei ani terifianți ai existenței sale, nu a uitat de pasiunea sa, pictura. Chiar și acolo, încătușat de muncile grele și umilințele la care era supus, reușea să picteze. Fără creion, fără hârtie. „În imaginație… încercam să compun tot felul de desene și tot felul de lucruri”.
„Când m-am reîntors acasă, maică-mea aproape că nici nu m-a recunoscut”
Libertatea poți să o pierzi într-o clipă, dar pasiunea nu ți-o poate lua nimeni. Iar Radu Bercea a simțit asta din plin.
Cinci ani de zile, familia nu a știut nimic de el. Până în ziua eliberării, 27 aprilie 1964.
„Când m-am reîntors acasă, maică-mea aproape că nici nu m-a recunoscut”, își amintește Radu Bercea acea zi, o zi fericită și tristă, în același timp.
„Dar a trecut”, oftează întorcându-se la șevaletul său.
Și au trecut de atunci 50 de ani. Cinci decenii în care a realizat și a participat la sute de expoziții personale în țară, dar și în străinătate.
Într-un album de fotografii vechi găsește o amintire specială. Prima expoziție. 1964. Chiar la câteva luni după ce s-a eliberat. Era începutul unei cariere fabuloase.
Numele Radu Bercea avea să fie tot mai des rostit.
Colegul meu Tiberiu Cosovan, jurnalist la Monitorul de Suceava, a scris zeci de articole despre Radu Bercea, expoziții, concursuri, premii, distincții, realizări: „Radu Bercea este un prieten de cursă lungă și un artist remarcabil. Prin relațiile de prietenie, lucrările lui au ajuns pe toate meridianele lumii”.
Fostul deținut politic de la Gura Humorului a ajuns să fie cunoscut și în străinătate, având expoziții în Japonia, Belgia, Bulgaria, Turcia, Anglia, SUA, Mexic, Franța, Israel, Olanda, Iugoslavia etc.
Cetățean de onoare în Franța, Brazilia, Ostrița – Cernăuți și, bineînțeles, Gura Humorului
Radu Bercea nu poate fi încadrat în anumite tipare.
A impresionat prin lucrările sale grafice, apoi prin tablourile în care parcă a decupat peisaje, oameni, flori, bucăți din lume pictate cu acuarelă, pastel ori culori de ulei, prin caricaturile sale, prin profilurile conturate ale celor ce s-au dovedit a fi “Vrednici de Bucovina” și, nu în ultimul rând, prin imaginile plastice ale infernului trăit în perioada de detenție politică, în cărți precum „Imagini din gulagul românesc”, „Memoria retinei gulagului românesc”, „Deportații” ori „Mărturii din Infern”.
Sunt doar câteva dintre volumele pe ale căror coperte îi apare numele, iar în interior creațiile artistice ori mărturisirile.
Este cetățean de onoare în Rio Negro – Brazilia, în Port Marly – Franța, în Ostrița, regiunea Cernăuți, și, cum putea să lipsească de pe listă, Gura Humorului.
„Aveți o dorință care nu vi s-a îndeplinit sau la care visați?”, îl întreb. „Dorință? – pune pensula pe scăunelul pe care are și acuarelele și se întoarce spre mine – Atâta timp cât la vârsta de 75 de ani spre 76 de ani încă mă uit în oglindă și mă recunosc că sunt eu și încă aud bine și pot să merg, altă dorință ce-ți trebuie…”
Când Dumnezeu pictează…
În apartamentul său de la etajul III, artistul Bercea caută, din când în când, neconvenționalul în arta plastică. Așa a ajuns să creeze lucrări decorative din spumă poliuretanică, să ia gletul de pe mistria muncitorilor și să-l pună în operele sale, iar mai nou, oricât vi s-ar părea de ciudat, să îmbine grafica cu pictura și… artelitul. „Se folosește la lipitul parchetului – îmi explică artistul – Este foarte bun, aderă pe orice suprafață și se poate modela, și așa am găsit acest mod de a mă exprima”.
Iar adezivul folosit la parchet s-a lipit de multe dintre lucrările sale cu care vrea să realizeze în curând o nouă expoziție.
Poate cea mai importantă lucrare a sa, însă, nu am găsit-o acasă. Decât în variantă grafică pe un perete. Cei trei copii ai lui Radu Bercea, Ștefan, inginer la Iași, Oana, arhitect la Suceava, și Manuela, medic la București. Copiii i-au dăruit și nepoței bunicului Bercea. Cinci la număr.
„M-am întâlnit într-o zi cu un țigan, mă iertați, cu un rom, și i-am spus, știi că eu am cinci nepoți, dar el zice: «ei, cinci nepoți… Hai să-ți spun eu câți am: eu am 65». Am stat și m-am gândit: Băi, ăsta este într-adevăr bărbat!”, zâmbește pictorul.
În ciuda suferințelor care nu au cum să treacă, indiferent câți ani lași în spate, Radu Bercea e remarcabil și printr-un simț al umorului foarte rafinat: „Stiți ceva, mie mi-a spus un preot acolo (n.r. – când era închis): «Tu ai fost ales de Dumnezeu să suferi, să treci peste…». Si am spus: dar de ce nu a ales pe altul?! De ce m-a ales pe mine, că eu nu mă supăram”.
Radu Bercea nu este un pictor. Este un om pictat de Dumnezeu cu cele mai bune acuarele.
În micuța sa sufragerie, își găsesc loc printre tablouri, sâmbătă de sâmbătă, și copii din Gura Humorului, cărora Radu Bercea le împărtășește, gratuit, secretele unei pasiuni care nu moare dincolo de sârma ghimpată.
Asemănarea dintre un om de zăpadă și Radu Bercea
Vinerea trecută, când a avut loc cea de-a treia ediție a Galei „Top 10 Suceveni”, Radu Bercea a fost foarte emoționat atunci când a primit premiul. Elegant, discret, așa cum îl cunoaștem, le-a mulțumit celor care l-au susținut și s-a retras la masa lui. Coprezentatorul galei, Constantin Moldovan, primarul comunei Mănăstirea Humorului, le-a povestit în schimb celor peste 500 de invitați cum acum doi ani s-a dus la un festival de poezie și epigramă la Mizil, cu o epigramă creație proprie: „Un om”. „Pentru că mă tot întrebasem dacă voi întâlni vreodată un om care să nu jignească. Niciodată, în nici o împrejurare, care să aibă o ținută ireproșabilă. Până atunci, nu găsisem și epigrama suna cam așa: «Știu un om ce nu jignește / Nici acasă, nici pe stradă / Orice ai face, îți zâmbește / Este… omul de zăpadă». Ei, din momentul în care l-am întâlnit, l-am cunoscut pe Radu Bercea, am văzut că un astfel de om există, un om cu suflet nobil, un om pe care mă bucur din tot sufletul că îmi permite să-l numesc prieten”, a mărturisit Constantin Moldovan.
Înregistrarea GALEI TOP 10 SUCEVENI – ediția a III-a se va transmite în reluare pe BUCOVINA TV sâmbătă și duminică, de la ora 12.45.
