In memoriam

Radio3net se va numi Radio3net – Florian Pittiș



Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune (SRR) a hotărât schimbarea denumirii postului Radio3net, înființat și condus de Florian Pittiș, în Radio3net – Florian Pittiș, a declarat Maria Țoghină, președintele-director general al SRR.
Potrivit Mariei Țoghină, membrii CA au fost contactați telefonic și s-a consemnat votul în acest sens. „Toți membrii Consiliului au fost de acord cu această inițiativă, cu o singură abținere”, a mai spus Maria Țoghină, fără să precizeze cine s-a abținut de la vot. Procesul-verbal va fi făcut public imediat după semnarea acestuia de către membrii CA.
Propunerea de schimbare a denumirii Radio3net a venit din partea lui Bogdan Ghiu, membru în CA al SRR, care i-a trimis Mariei Țoghină un sms prin care solicita ca postul cu emisie prin Internet să se numească radio Florian Pittiș.
„A consultat prin telefon membrii Consiliului și a hotărât astăzi (luni, n.r.) ca denumirea să fie combinată, adică Radio3net – Florian Pittiș”, a declarat Bogdan Ghiu.
„Mi s-a părut normal să fac această propunere pentru că îl construise (Radio3net, n.r.), e efectiv copilul lui, dintr-o constrângere a făcut o bogăție de radio”, a precizat Bogdan Ghiu, amintindu-și cum fostul Radio România Tineret a pierdut posibilitatea de a emite pe unde, limitându-se astfel la transmisia online.
Radio România a deschis o carte de condoleanțe pentru toți cei care doresc să-și exprime gândurile și sentimentele față de cel care a fost Florian Pittiș. Cartea de condoleanțe este disponibilă începând de luni, ora 10.00, la sediul SRR.



Recomandări

Un tânăr din Vatra Dornei, Rareș Hinți, va participa la Campionatul Mondial de Juniori la Schi Alpin, în Norvegia

Un tânăr din Vatra Dornei, Rareș Hinți, va participa la Campionatul Mondial de Juniori la Schi Alpin, în Norvegia
Un tânăr din Vatra Dornei, Rareș Hinți, va participa la Campionatul Mondial de Juniori la Schi Alpin, în Norvegia

„Școala a început fără tine” – mesajul sfâșietor al colegilor și profesorilor de la Vatra Dornei pentru Matei Cozma